Vă las o listă de trei poezii de strofă de subiecte variate precum contaminarea, studiul, animalele, printre altele ... Strofele sunt de obicei separate printr-un punct. Cu toate acestea, există tendințe în poezie în care autorii omit utilizarea semnelor de punctuație și separă strofele pur și simplu cu spații duble..
Este obișnuit ca strofele acestor manifestări poetice să conțină de la două versuri la cele pe care autorul le consideră și că acestea au metrici determinate, constante, care rimează între ele. Aceste calități facilitează învățarea în rândul persoanelor care ascultă poeziile, ceea ce facilitează diseminarea și popularizarea lor..
Acum, aceste poezii pot fi compuse și din versuri albe sau libere. Aceasta înseamnă că strofele lor pot să nu aibă rimă și metru, astfel încât mesajul pe care poetul dorește să-l transmită devine mai important..
Eu
Te duci la orizontul pescărușilor,
acolo unde se odihnește muntele apei,
te duci ca unul care ară drumuri de spumă
suflet de țesătură, canoe eternă.
II
Pleci și vântul îți leagăn leagănul
sub soare, peste oglindă,
pleci ca o reflectare tăcută a lunii
unde așteaptă mistere enorme.
III
Pescarul merge pe spatele tău de stejar,
căpitanul și marinarul,
Cine vrea să fie sincer?
a cerului, a soarelui și a unei stele.
Eu
Între albastru și pescăruși
prezența ta crește,
iar în sare, esența ta dulce,
Văd picături marine.
Observi absența mea,
și știu, oameni dragi,
Ei bine, mi-ai lăsat adăpost și cuib
în anii copilăriei mele,
Îmi port parfumul de miere în mine
în fiecare pas simțit.
II
Nu am plecat, o știi bine,
este doar o până atunci,
Mă voi întoarce la tine în bronzuri
cu zăpada deja pe tâmpla mea.
Mi-e dor și de oamenii mei,
sângele meu, marea mea senzație,
și nu pot să te mint,
Nu-ți ascund nimic,
sufletul meu este încoronat
dorind să plec din nou.
III
Când mă voi întoarce, voi săruta pământul,
Îți voi înota toată marea,
Nu voi ezita să cânt
ca si pasarea in zbor.
Și este că în mine există o gheață
care sărută sufletul meu zilnic,
un gri care corodează calmul
de când am părăsit portul tău,
este ca și cum ai merge mort și viu
fără umbră pe nicio palmă.
Eu
Vă mulțumesc, trebuie să vă dau,
draga frigider,
pentru că am avut grijă de mâncarea mea
cu o dragoste atât de enormă.
II
Răcorești bine apa,
iar tu congelezi carnea,
iar fructele rămân
întotdeauna netedă și foarte bună.
III
Dacă vreau o înghețată delicioasă,
apoi mă duc la ușa ta,
unde există o astfel de varietate
că zâmbetul se trezește.
Eu
Este partea casei
unde aromele se unesc
acolo izvorăsc din dragoste
cele mai bogate mirosuri
II
În ea se prepară paste
de asemenea, tocanele gustoase
salate deserturi feluri de mâncare
pentru gusturi foarte precise
III
Familia se reunește
în ea pentru a împărtăși
și bine împreună bucurați-vă
ce frumos sa traiesti
Eu
Trebuie să studiez pentru a realiza
obiectivele din viața mea,
ca nimeni să nu decidă
unde pot să merg.
Și studiez să mă schimb
răul pentru bine,
să fie tunetul din fulgere,
bubuit pe alocuri,
să reformeze casele
și a pus frână criminalității.
II
Studierea este chemarea
pentru o schimbare reală,
cine studiază este un vigilent,
este o ființă foarte dedicată.
Studierea te face aripat,
deschide cerul și căile sale,
la ureche dă triluri
de înțelepciune pură,
dă dulceață vocii,
acoperit cu haine fine.
III
Trebuie să studiez pentru familia mea,
pentru oamenii mei, pentru oamenii mei,
pentru o lume diferită,
Ei bine, educarea te conciliază.
Cine este format, atunci, ajută,
dă lumină și dă speranță,
iluminatul ajunge
și servește drept ghid pentru oricine,
oportunitățile creează,
iar valorile se întăresc.
Eu
Planeta suferă și suferă
deoarece contaminarea,
cancerul fiecărei națiuni,
valea umbrelor și a pucioase.
II
Este datoria cetățeanului,
a fiecărui bărbat, a fiecărui copil,
ai grijă, răsfăță, dăruiește afecțiune
la cel mai apropiat mediu.
III
Să nu mai murdărim mările,
nici pădurile, nici râurile,
nici lacurile cu corăbii,
sunt sacre, sunt altare.
Eu
Școala este locul
unde vom învăța
a face creșterea ființei,
distrează-te și joacă-te.
II
Prietenia dă pe grămezi,
și învățături foarte bune,
dacă îl cunoști avansezi
între sume și fracții.
III
Spațiile sale se hrănesc
sufletul, și mintea,
sursa este a cunoașterii,
iar spiritele cresc.
Eu
Pentru a rămâne în formă
nimic ca sportul bun,
pentru mușchi este consoartă
iar sănătatea este norma.
II
Fie că merge cu bicicleta sau înot,
tenis, fotbal sau scrimă,
sportul este materie primă
pentru o inimă sănătoasă.
III
O aplic zilnic,
chiar și o oră,
pentru că apare bucuria
restul programului.
Eu
Nimeni nu știe unde merge,
nici de unde vine
ce formă are corpul tău,
sau dacă visează, poate, poate.
Vântul răcoritor îl dă,
asta știu,
morii dă putere și credință
bărbatului când simte,
și prezența lui tăcută
însoțiți să beți cafea.
II
Pentru el, nava ară marea
cu urmele sale cristaline,
vântul este transparență fină
asta îl ajută pe omul din mersul său.
Și dacă vorbim despre zbor,
alcatrazului îi dă puterea
pentru o călătorie lină la exerciții
acolo la nivelul orizontului,
dă, de asemenea, credincioșului batjocoritor
curaj ca să nu se răsucească.
III
Și chiar dacă nu putem vedea
imaginea și nici forma sa,
cu puterea sa merge și se deformează
chiar un stejar, cu putere.
Și tot seara
marea sa operă nu încetează,
este vorbitor infinit,
glas din cer aici pe pământ
-de la câmpie la munte-,
al marelui Dumnezeu, nobilului Autor.
Eu
Vii în norul tău gri
să dea viață pământului,
vii să dai naștere, nuanță,
la peisajul adormit.
II
Terenul vă întâmpină,
casa, omul, copilul,
femeia, câinele, sfântul,
iar calea a încolțit de ieri.
III
Vii să iei dărâmăturile,
cu sufletul tău de transparențe,
vii încărcat de uimire
către această lume plină de amintiri.
Fântâna îi ia cantata.
Toate drumurile se trezesc ...
Marea zorilor, marea de argint,
Cât de curat ești printre pini!
Vânt de sud, vii sonor
de sori? Ei orbesc drumurile ...
Marea de siesta, marea de aur,
Ce fericit ești peste pini!
Spune verdonul, nu știu ce ...
Sufletul meu coboară pe drumuri ...
Seara seara, mare de trandafiri,
Ce dulce ești printre pini!
Autor: Juan Ramón Jiménez
O, moarte, te iubesc, dar te ador, viața ...
Când intru în cutia mea pentru totdeauna adormit,
Fă-o ultima dată
Soarele de primăvară pătrunde în pupilele mele.
Lasă-mă ceva timp sub căldura cerului,
Lasă soarele fertil să tremure pe gheața mea ...
Steaua a fost atât de bună încât în zori a ieșit
Să-mi spună: bună dimineața.
Nu mă tem de odihnă, odihna este bună,
Dar înainte să mă sărute cuviosul călător
Asta în fiecare dimineață,
Fericit ca un copil, a ajuns la ferestrele mele.
Autor: Alfonsina Storni
Se spune că mă prefac sau mint.
Scriu totul. Nu.
Simt doar
Cu imaginație.
Nu-mi folosesc inima.
Tot ce visez sau trăiesc,
Ceea ce mă eșuează sau se termină,
Este ca o terasă
Încă despre altceva.
Acest lucru este cel care este frumos.
De aceea scriu la mijloc.
a ceea ce nu este în partea de jos,
Eliberat de visul meu,
Serios despre ceea ce nu este.
Simțiți-vă? Cine citește!
Autor: Fernando Pessoa
Melancolie, scoate-ți ciocul dulce acum;
nu-ți îngrași posturile pe grâul meu ușor.
Melancolie, suficient! Pe care beau pumnalele tale
sângele pe care mi l-a scos lipitorul albastru!
Nu consuma mana femeii care a scăzut;
Vreau să se nască mâine o cruce de la el,
mâine că nu am pe cine să-mi întorc ochii,
când își deschide marele său O batjocorind sicriul.
Inima mea este o oală udată cu amărăciune;
există alte păsări vechi care pășunesc în interiorul ei ...
Melancolie, nu mai usca viața,
și a scos buza femeii tale ... !
Autor: César Vallejo
Dacă mă doare un ghimpe, mă întorc de la ghimpe,
... Dar nu o urăsc! Când răutatea
invidioasă în mine ea lipsește săgețile furiei sale,
săriți în tăcere planta mea și îndreptați-vă spre mai pură
atmosferă de dragoste și caritate.
Resentimente? La ce bun sunt? Ce realizează ranchiunile?
Nu vindecă rănile și nici nu corectează răul.
Tufa mea de trandafiri abia are timp să dea flori,
și nu produce sevă pe vârfurile perforante:
dacă dușmanul meu trece lângă trandafirul meu,
va lua trandafirii celei mai subtile esente.
Și dacă observ în ele un roșu viu,
Acesta va fi cel al acelui sânge că răutatea lui
de ieri s-a revărsat, rănindu-mă cu amărăciune și violență,
și că trandafirul se întoarce, transformat într-o floare a păcii!
Autor: Amado Nervo
Unde vântul, neobosit, se revoltă
turnuri de lumină împotriva sângelui meu,
tu, bilet, floare nouă,
tăiate pe balcoanele tramvaiului.
Fugi, drept, drept neted,
în petala ta un nume și o întâlnire
latent, la acel centru
închis și care trebuie tăiat de la logodnă.
Iar trandafirul nu arde în tine și nici nu te privește
garoafa târzie, dacă violetul
contemporan, viu,
a cărții care călătorește în sacou.
Autor: Rafael Alberti
Îți pronunț numele
în nopțile întunecate,
când vin stelele
a bea pe luna
iar ramurile dorm
a frunzelor ascunse.
Și mă simt gol
de pasiune și muzică.
Ceas nebun care cântă
ore vechi moarte.
Îți pronunț numele,
în această noapte întunecată,
iar numele tău îmi este familiar
mai departe ca niciodată.
Mai departe decât toate stelele
și mai dureros decât ploaia blândă.
Te voi iubi ca atunci
vreodată? Ce vinovăție
are inima mea?
Dacă ceața se curăță,
Ce altă pasiune mă așteaptă?
Va fi liniștit și pur?
Dacă degetele mele ar putea
defoliează luna!
Autor: Federico García Lorca
Lână din carnea mea
că în măruntaiele mele am țesut,
lână tremurată,
Adormi atașat de mine!
Potârnichea doarme în grâu
ascultându-l bătând.
Nu vă lăsați tulburat de respirație,
Adormi atașat de mine!
Am pierdut totul
acum tremur chiar și când dorm.
Nu-mi aluneca de pe piept,
Adormi atașat de mine!
Autor: Gabriela Mistral
În timp ce umbra trece dintr-o iubire sfântă, astăzi îmi doresc
pune un psalm dulce pe vechiul meu pupitru.
Voi fi de acord cu notele organului sever
oftând parfumul parfumat al lunii aprilie.
Pomii de toamnă își vor coace aroma;
smirna și tămâia își vor cânta mireasma;
tufele de trandafiri își vor respira parfumul proaspăt,
sub pacea la umbra livezii calde în floare.
La coarda lentă lentă a muzicii și a aromei,
singurul și vechiul și nobilul motiv al rugăciunii mele
își va ridica zborul dintr-un porumbel,
iar cuvântul alb se va ridica la altar.
Autor: Antonio Machado
Păcat că nu ești cu mine
când mă uit la ceas și este ora patru
și termin formularul și mă gândesc la zece minute
și îmi întind picioarele ca în fiecare după-amiază
și fac asta cu umerii pentru a-mi slăbi spatele
Și îmi îndoi degetele și scot minciuni din ele.
Păcat că nu ești cu mine
când mă uit la ceas și sunt cinci
și eu sunt un mâner care calculează dobânda
sau două mâini sărind peste patruzeci de taste
sau o ureche care aude telefonul latrând
sau un tip care face numere și scoate adevăruri din ele.
Păcat că nu ești cu mine
când mă uit la ceas și sunt șase.
Ai putea să te apropii surprins
și spune-mi „Ce se întâmplă?” și am rămâne
Eu cu pata roșie a buzelor tale
tu cu pata albastră a carbonului meu.
Autor: Mario Benedetti
Nimeni nu a comentat acest articol încă.