Pentru a vorbi despre cunoștințele pe care profesor de școală primară Este necesar să plecăm de la o premisă fundamentală în activitatea fiecărui pedagog. Se face trimitere la datoria profesorului de a-și planifica activitățile didactice, educaționale și de formare, începând cu diagnosticul și caracterizarea elevilor lor. Acest lucru vă va permite să distingeți în timp util particularitățile grupului și, prin urmare, să conturați procesul de predare-educație, precum și formarea sa cuprinzătoare în conformitate cu aceste specificități..
Din această caracterizare, de exemplu, vor fi cunoscuți copii talentați care necesită o atenție diferențiată de către profesor sau de către cei care suferiți de o boală cronică netransmisibil ca epilepsie, ale căror simptome nu apar decât în momentul crizei și care au, de asemenea, o grijă deosebită.
Din cele de mai sus rezultă că profesorul trebuie (trebuie) să poată gestiona un spectru larg de cunoștințe și informații, pe baza pregătirii lor cuprinzătoare pentru a-și asuma în mod constructiv procesul de predare-învățare. Spre meritul său, el ar trebui să acumuleze cunoștințe nu numai despre epilepsie, ci și despre orbire, deficienți de vedere, studenți cu dificultăți de mobilitate, bâlbâi, printre altele; dacă acesta a fost cazul studenților care alcătuiesc grupul lor de clase, sau nu, deoarece în mâinile lor este învățați cum să vă raportați la aceste nevoi educaționale speciale.
În acest sens, alături de aceste cunoștințe care sunt responsabilitatea profesorului, există și știind să respectăm diferența; precum și învățarea să o respecte. Deci, nu este vorba atât de alegerea unei cunoștințe sau a alteia (referindu-se la cunoștințe despre epilepsie sau despre respectul față de diferență), cât de concentrare a ambelor eforturi, adică: cunoașterea epilepsiei - dacă acesta este cazul - și a problemelor respect pentru diferență. Mai exact despre această boală, profesorul nu poate fi mulțumit de a fi doar tolerant, deoarece are responsabilitatea în fața sa de a ști cum să acționeze în fața unei posibile crize a copilului.
Pentru ca profesorul să poată respecta diferența sau diferențele și în acest fel să învețe să le respecte, trebuie mai întâi să fie în măsură să le poată recunoaște; distinge ce este diferit și de ce este. Numai în acest fel va fi capabil să le însușească ca unul dintre procesele prin care ființele umane se raportează între ele și la lucruri, descifrându-le, decodificându-le și înțelegându-le..
În contextul actual, respectul pentru diferențe constituie o premisă fundamentală pentru orice comportament. Printre caracteristicile care ne disting se numără aceea de a fi diferiți unul de celălalt, deoarece personalitatea este unică și irepetabilă. Omul constituie o unitate biologico-psihologică și socială (pe lângă spirituală), prin urmare acceptarea celuilalt devine o necesitate cerută de coexistența socială. Prin urmare, printre funcțiile profesorului se numără îndoctrinați în această calitate, pentru care trebuie să fii pregătit anterior.
Dacă nu este abordat cu prudență întrebarea despre respectul pentru diferență, aceasta ar putea deveni o răscruce de drumuri pe care am privi-o unilateral. Aceasta înseamnă că nu este suficient să recunoaștem ceea ce este diferit și să-l respectăm, deoarece acest lucru nu implică în mod automat depășirea prejudecăților inițiale din care provine divergenţă a fost percepută. Nu este vorba de proclamarea respectului față de diferența în sine, ca fiind capabil să-și asume pe deplin comportamentul la care invită o astfel de atitudine față de viață.
Revenind analiza la problema epilepsiei în mod specific, este necesar să adăugăm în acest sens că una dintre căile posibile nu este atât respectul față de diferență, cât și acela al capacității de a-ți însuși această boală nu ca o afecțiune care te face diferit pt pentru a-l putea asuma fără prejudecăți. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre recunoașterea copilului cu epilepsie pentru a-l trata ca fiind diferit, adică te respect, dar tu continui să fii diferit. Mai degrabă, reprezentarea socială a acestui lucru ar trebui să fie similară cu reprezentarea socială a altor boli care nu au fost stigmatizate. Merită subliniat faptul că epilepsia, cancerul și HIV sunt printre cele mai afectate trei boli la nivel social.
Copiii de vârstă școlară cu epilepsie suferă adesea discriminări din cauza, printre alte cauze, a ignoranței cu privire la boală. Emiterea de hotărâri inutile face ca departe de a cunoaște cauzele și dezvoltarea acestei afecțiuni, împreună cu setul de activități pe care le poate desfășura o persoană cu epilepsie, ne oprim doar pentru a delimita restricțiile cu care trebuie să parcurgă viața.
Cunoașterea bolii îi permite profesorului primar să-și dea seama că limitele posibile ale acestui copil nu pot fi comparate cu cele suferite de un sugar cu orbire, vedere scăzută sau dificultăți în dezvoltarea sa psihomotorie. Pentru toate aceste cazuri, educația pe care o primesc se desfășoară în școli speciale și cu profesori instruiți pentru aceasta. Copilul cu epilepsie nu trebuie neapărat să frecventeze școli de acest tip, educația lor are loc în școli normale. Foarte rar și în funcție de tipul de epilepsie, primiți tratament educațional specializat.
Copiii cu nevoi educaționale speciale frecventează școli instruite pentru educația lor, unde se află pe picior de egalitate cu colegii lor, care pot suferi aceleași probleme. După cum sa menționat deja, profesorii lor posedă un pregătire specifică care le permite să dezvolte o muncă profesională în conformitate cu cererea. Prin urmare, este mai dificil ca în aceste cazuri să existe respingere socială și discriminare din partea colegilor de grup..
In schimb copilul cu epilepsie urmează școala de educație normală, de aici și nevoia ca profesorii lor să fie pregătiți corespunzător pentru a face față bolii și să ajute atât copilul care suferă de ea, cât și restul colegilor, astfel încât să o poată asuma fără a aduce atingere formării tuturor. În acest sens, profesorii trebuie să fie în măsură să se pregătească nu numai pentru ca aceștia să preia educația sugarului cu epilepsie, ci și pentru ca restul grupului să nu fie afectat de acest lucru și să-și accepte partenerul ca ei înșiși..
Sa nu uiti asta școala, familia și comunitatea constituie cele trei margini fundamentale de care formarea satisfăcătoare a cetățenilor depinde de funcționarea lor armonioasă. Există momente în care educatorii au chiar responsabilitatea nu numai de a pregăti copiii cu epilepsie și colegii lor pentru viață, ci și părinții înșiși. Astfel, profesorul trebuie să prețuiască cunoștințele necesare pentru a face față bolii menționate, pentru a promova o reprezentare socială fără prejudecăți a acesteia și pentru a nu contribui la reproducerea codurilor greșite și denigrante despre aceasta. Educarea în respect, în sensul deplin al cuvântului, constituie și o învățătură sănătoasă pentru viața sugarului, în acest sens etapa decisivă a formării personalității.
Nimeni nu a comentat acest articol încă.