limbaj colocvial Este toată acea expresie orală care apare zilnic în rândul vorbitorilor unei limbi, în contextul informal. Este forma de locuție care este utilizată, pe tot planul pământesc, în marea majoritate a oamenilor cu un scop comunicativ scurt și direct.
Cuvântul „colocvial”, etimologic vorbind, provine din cuvântul latin colocviu. Prefixul co înseamnă: „coliziune”, „unire”, „copios”, „consoană”. La rândul său, rădăcina nebun are pentru semnificații: „a vorbi”, „elocvență”, „ocazional”. Sufix ium, între timp, înseamnă: „început”, „exterminare”, „ajutor”.
În termeni generali, cuvântul „colocvial” înseamnă „conversație”, prin urmare, afirmația „limbaj colocvial” se referă la expresii tipice conversațiilor cotidiene..
În mod eronat, mult timp, termenul „colocvial” a fost confundat ca sinonim pentru sărăcie, pentru vulgar și, în același timp, termenului „vulgar” i s-a dat conotația „grosolăniei”, „insolenței”. Această serie de gafe lingvistice a ajuns să genereze o mare confuzie în vorbitori atunci când se referă la aceste premise și cuvinte.
Colocvialul nu a însemnat niciodată sărăcie și nici vulgar nu a însemnat grosolănie. Cu toate acestea, acest lucru a fost presupus și propagat. Adevărul este că „colocvialul”, dacă facem o analogie, se referă la formele de comunicare ale oamenilor.
La rândul său, vulgarul este opusul culturii, acea comunicare care are loc fără atâtea reguli sau instrumentalisme; cu alte cuvinte: comunicarea oamenilor.
Indice articol
Limbajul colocvial are o semnificație atât de mare încât devine amprenta fonologică a popoarelor, care denotă identitatea lor lingvistică înaintea restului populațiilor.
La fel cu organizarea teritorială a țărilor, care sunt împărțite în provincii, state, municipii, la fel se întâmplă și cu vorbirea colocvială..
Există o limbă a fiecărei populații, cu diferențele sale dialectale bine marcate, și există o limbă generală care, într-o anumită măsură, încorporează o sumă semnificativă a diferitelor discursuri tipice fiecărei zone..
Acele discursuri tipice fiecărei zone sunt ceea ce le conferă bogăție și le identifică fonologic și gramatical. Fiecare țară are expresii unice și, la rândul său, fiecare stat și fiecare sat are propriile sale terminologii în limbajul colocvial. Singurul scop al acestor resurse este realizarea faptului comunicativ într-un mod simplu și fluid.
Limbajul colocvial este o oglindă a vieții de zi cu zi, de aceea spontaneitatea este una dintre cele mai comune caracteristici ale sale.
Acest tip de limbaj este liber de orice legătură și este supus exclusiv acordurilor verbale ale celor care îl folosesc. Înțelegeți prin acorduri verbale: toate acele discursuri pe care interlocutorii le cunosc și le manipulează și sunt tipice zonei lor.
Naturalitatea vorbirii celor care îl aplică devine una dintre cele mai distinctive semne ale acestui mod de comunicare, care îi conferă prospețime, întindere și flexibilitate..
Cei care îl folosesc tind să nu aplice termeni elaborați, ci mai degrabă faptul comunicativ este rezumat în cuvinte comune ale managementului global și, desigur, cuvinte tipice dialectului sau sub-dialectului folosit.
Comunicarea umană este un act foarte complex și complet. Cu toate acestea, în ceea ce privește limbajul colocvial, în ciuda faptului că este o formă de comunicare de zi cu zi, nu înseamnă că resursele nu sunt folosite pentru a-l îmbogăți..
Gesturile, acele semnale, gesturi și purtări care sporesc expresivitatea mesajelor, sunt aplicate pe scară largă în comunicarea colocvială, în special pentru a reduce numărul de cuvinte atunci când vorbești.
Aceste cuvinte wildcard devin aceleași care se încadrează în ceea ce sunt considerate „cosisme”, cum ar fi: „lucru”, „acel”, „acel”, „teacă” (în cazul Venezuela), al cărui rol este ștergeți sau înlocuiți un număr mare de cuvinte în momentul comunicării.
Este necesar să rețineți că în limbajul educat acest tip de resurse sunt incluse în „viciile” comunicării, deoarece utilizarea lor prelungită reduce lexicul vorbitorilor.
În ceea ce privește resursele asociate acestei expresii lingvistice, următoarele trei niveluri și manifestările lor pot fi apreciate în mod clar:
Din punct de vedere al fonației, sunt apreciate următoarele elemente:
Adică: utilizarea cuvintelor care imită sunete naturale sau nenaturale, care nu sunt discursive, în timpul discursului și care nu sunt tipice limbajului uman. Un exemplu ar putea fi: „Și mașina a plecat,„ fuuunnnnnnnn ”, iar poliția nu a putut ajunge la ei”.
Datorită naturii sale informale, este normal ca limbajul colocvial să tină să arate lipsă de respect față de regulile care guvernează limba. Cu toate acestea, în ciuda încălcării legilor lingvistice, comunicarea curge și are loc; cu detaliile sale, dar se întâmplă.
Intonația, fiind o comunicare orală, joacă un rol relevant. În funcție de motiv (exclamativ, interogativ sau enunțiativ) va fi proprietatea intonației, adaptându-se și la contextul comunicativ.
Există mulți factori care afectează intonația: afiliați, emoționali, sindicali, muncitori. În funcție de legătura dintre interlocutori, va fi intenția oralității.
Limba colocvială nu este niciodată aceeași în nicio parte a lumii, chiar și atunci când împărtășesc același teritoriu național, nici cel regional, nici cel municipal, și chiar cel al aceluiași bloc. Fiecare loc are propriile sale caracteristici dialectale care îi conferă consonanța.
Studiile lingvistice au verificat prezența și extinderea subdialectelor chiar și în straturile populației mici.
Fiecare grup de indivizi care aparțin unei comunități, împărtășind gusturi sau tendințe în orice ramură a artei, divertismentului sau meseriilor, tind să încorporeze sau să creeze cuvinte care se potrivesc nevoilor lor de comunicare..
Nu este atât de ciudat pe cât pare. Limbajul în sine este o entitate mutabilă, o „ființă” formată din litere, din sunete, care răspunde cerințelor vorbitorilor și care se transformă în funcție de ceea ce au la dispoziție subiecții care o folosesc..
Această serie de subdialecte, cu fonațiile lor ritmice și melodice respective, sunt cele care dau identitate populațiilor și grupurilor care le alcătuiesc. Din acest motiv, este obișnuit să auziți oameni spunând: „Acesta este uruguaian, și columbianul, și acela este mexican, acesta este un rocker și acela salsero”, fără a-i auzi, deoarece marca sonoră a accentului , iar gesturile și ținutele, le expun.
Eliziile sunt foarte frecvente în limbajul colocvial, tocmai datorită celor afirmate în caracteristicile anterioare.
Fiind un act comun de comunicare scurt, tinde să conțină un număr mare de cuvinte suprimate. Deși cuvintele se manifestă în acest fel, ele sunt în mod normal bine înțelese în rândul interlocutorilor datorită acordurilor anterioare de aspect cultural-comunicațional..
Un exemplu clar ar fi: „Come pa 'que ver'”, unde cuvântul „para” este șters, pe lângă „s” la sfârșitul conjugării verbului „ver” la persoana a doua.
Contracțiile reprezintă una dintre cele mai relaxate și comune caracteristici ale limbajelor colocviale din întreaga lume. Ele sunt considerate, în cadrul comunicării, un fel de „economie a limbajului”.
În cadrul elementelor morfosintactice ale limbajului colocvial, sunt evidente următoarele:
Este foarte obișnuit să vezi printre interlocutorii colocviali utilizarea exagerată a limbajului în ceea ce privește intonația sau creșterea sau scăderea proprietăților obiectelor sau ființelor atunci când comunică.
Deoarece nu sunt supuși niciunei legi, iar subiecții sunt total liberi, expresivitatea este șeful. Prin urmare, este comun să auzim: diminutive, „Căruța”; augmentative, „La mujerzota”; exclamații, "Numărați bine!" și interogații „Și ce ți-a spus?”.
Un alt element foarte comun prezent în acest tip de limbaj. Este prea normal în utilizarea „unu”, „unu” și „unele”, „unele”.
Câteva exemple clare ar fi: „Nu știi ce s-ar putea întâmpla”; „Unii dintre cei pe care îi simt că vor cădea”.
Acesta este un alt aspect foarte comun în limbajul colocvial, în special în straturile inferioare. Se aude adesea: „El Pepe a venit și și-a făcut treaba Maria, cine îi vede ca santici ".
Pentru aceeași concizie care caracterizează acest tip de discursuri, este normal ca cei care îl folosesc să includă utilizarea unor propoziții scurte care comunică ceea ce trebuie. Ceea ce este necesar este să manifestăm următorul, necesar.
Adică, există o modificare a sintaxei comune a propozițiilor pentru a sublinia o parte specifică a discursului.
„Dar”, „totuși”, „mai mult”, sunt utilizate pe scară largă în acest tip de limbaj, ducând la abuz și uzură.
Poate că cel mai delicat lucru este utilizarea incorectă a acestora. Este foarte normal să auzi fraze de genul: „Dar ea a făcut-o totuși”; „Cu toate acestea, el nu a putut spune nimic”; reprezentând aceasta o eroare grosolă, deoarece „dar”, „totuși și„ mai mult ”, sunt sinonime.
Se referă la utilizarea și abuzul pronumelui personal „la” atunci când se dezvoltă comunicarea. Se prezintă și loísmo și leísmo, care sunt practic aceleași, dar cu pronumele „lo” și „le”..
Ca produs al conciziei însăși a acestui fapt comunicativ, interlocutorii trebuie să facă uz de invenție pentru a răspunde în cel mai eficient mod posibil la întrebările care le sunt prezentate..
Această caracteristică crește imprecizia limbajului colocvial, deoarece nu în toate cazurile i se răspunde în modul adecvat sau în modul în care celălalt interlocutor se așteaptă..
Cu toate acestea, și contrar a ceea ce cred mulți, improvizația, datorită imediatității pe care o necesită, necesită aplicarea inteligenței pentru a fi realizată..
Cuvintele folosite sunt de utilizare relaxată și nu au o complexitate mare, ci îndeplinesc mai degrabă faptul comunicativ în cel mai simplu mod.
Deoarece multe dintre aceste conversații au loc în grupuri sau sunt limitate de timpul în care trebuie executate, interlocutorii sunt dedicați să-și facă mesajul concis și, deși sună ciudat, nu la fel de precis.
Pentru a reduce participarea la discursuri, ei folosesc expresiile din zonă..
Aceste „expresii”, sau expresii ajustate la realitățile fiecărei comunități, au proprietatea de a explica în câteva cuvinte situații care necesită un număr mai mare de cuvinte..
Atunci când aceste manifestări lingvistice sunt folosite, ele tind să lase anumite lacune comunicative care sunt umplute de receptorul liric, care își asumă ceea ce a vrut să spună expeditorul apropiindu-se cât mai aproape de mesaj, chiar și atunci când nu este exact ceea ce a vrut el transmite..
Un exemplu clar ar fi că, într-o conversație între un grup de venezueleni, la o masă cu multe obiecte, unul dintre ei spune: „S-a supărat pe mine și a aruncat cu„ acel pod ”înspre mine, arătând spre masă fără a specifica ce obiect a fost vizat în mod specific. se referă. În acel moment, fiecare dintre cei prezenți ar putea presupune că oricare dintre obiecte a fost cel aruncat.
În Venezuela, cuvântul „pod” este un substantiv foarte frecvent folosit pentru a înlocui orice obiect sau acțiune. L-am putea clasifica drept „cosism”.
Acest viciu apare de obicei atunci când există lacune de comunicare sau lexicale la unul dintre interlocutori, deoarece aceștia nu au un răspuns imediat cu privire la ceea ce se cere sau nu știu cum să continue discuția. Printre cele mai frecvente materiale de umplutură se numără: „asta”, „bună”, „cum vă explic”.
Aceste tipuri de manifestări lingvistice sunt, de asemenea, foarte frecvente și se referă de obicei la elemente apropiate de mediu. Acestea își propun să evidențieze o calitate a unuia dintre interlocutori, fie pentru batjocură, fie pentru divertisment.
Exemple clare ar fi: „Ești un avion!” (pentru a face referire la gândirea rapidă), sau „Ești delicat ca un măgar!” (pentru a se referi la lipsa de sensibilitate).
Tipic pentru mediile în care acest tip de comunicare tinde să apară și este condiționat și de diferențele culturale și / sau educaționale care pot apărea între interlocutori.
Utilizările limbajului colocvial sunt supuse a două contexte bine definite: contextul familial și cel popular..
Când se menționează acest domeniu, se referă la limba pe care membrii unei familii o aplică propriilor membri. Acest limbaj prezintă o bogăție gestuală largă care are repercusiuni enorme asupra oralității.
Este limitat la structuri de coexistență foarte complexe, unde gradele de autoritate joacă un rol crucial. În acest aspect, fiecare familie este un univers lexical în care fiecare cuvânt și gest sunt condiționate de relațiile intrinseci dintre interlocutori..
Se referă la spațiul din afara casei, tot în care interlocutorii sunt circumscriși și care este străin de muncă sau academicieni. Prezintă o mare bogăție de expresii și comunicările care apar în acest mediu depind de pregătirile fiecărui subiect.
Aici, în acest mediu, puteți vedea prezența restului subgrupurilor în care se desfășoară viața interlocutorilor, fiecare cu variantele sale de dialect..
Se poate vorbi despre un mediu general la care sunt circumscrise restul de microambiente, printre care există un schimb continuu de vorbitori.
Este o structură extrem de bogată și complexă, care arată multiplele fațete lingvistice pe care le poate poseda un subiect obișnuit..
Mai jos sunt două dialoguri în care limbajul colocvial se manifestă efuziv:
-De unde vii, Luisito? Arăți obosit - a spus Pedro, făcând gesturi pentru a atrage atenția.
-Hei, Pedro. Mergi mereu ca un samuro, în așteptarea vieții tuturor. Vin de la serviciu. Ziua a fost puternică astăzi, a răspuns Luis, cu un ton grosolan..
-Ești întotdeauna amuzant ... Și atunci ce te-au trimis să faci? -a replicat Pedro, puțin enervat.
-La fel ca întotdeauna, bug ... Uite, mă voi grăbi, vom vorbi mai târziu - a spus Luis, plecând instantaneu.
-Uite, Luis, vezi căsuța de acolo? -spuse Pedro, cu o voce joasă și misterioasă.
-Da, de ce? Ce este atât de ciudat la asta? -Spuse Luis, tot cu voce joasă, în urma jocului lui Pedro.
-Femeia aia, María Luisa, locuiește acolo. Femeia aia mă înnebunește și perinola, a răspuns Pedro, entuziasmat.
-A, compadre, nu joci în acest domeniu, e mai mult ca niciodată, ai auzit? -Spuse Luis, iar el a plecat râzând.
În ambele exemple sunt prezente contracții, comparații, întrebări, exclamații, utilizarea diminutivelor și augmentativelor, elemente tipice ale limbajului colocvial..
Nimeni nu a comentat acest articol încă.