Vă las cel mai bun fraze de Jaime Sabines, Poet și om politic mexican și important expozant al domeniului său în secolul al XX-lea. Născut în Tuxla Gutiérrez, Chiapas, a fost caracterizat de subiecte emoționante precum dragostea și moartea și a fost inspirat de personalități precum Pablo Neruda și Federico García Lorca.
De asemenea, a primit mai multe premii mexicane pentru lucrările sale, precum Premiul Elías Sourasky și Premiul Național pentru Științe și Arte în Lingvistică și Literatură. S-ar putea să vă intereseze și aceste fraze ale lui Pablo Neruda.
-Atunci am înțeles că nu trebuie să trăiești poetul, ci omul.
-Nu trebuie să plângem moartea, este mai bine să sărbătorim viața.
-Copacii așteaptă: nu aștepta, acesta este momentul să trăiești, singurul.
-Pot să te sun în tăcere până în zori.
-Îmi amintesc de tine în fiecare moment, dar ești imposibil și nu sunt trist.
-Iartă-mă dacă cred că te jignesc, uneori, când calc o floare.
-Urmând la rândul său cerințele moralei. Eu prescriu timp, abstinență, singurătate.
-Știu că se cunosc profund când se trezesc singuri, goi și ținându-se reciproc.
-Poezia este momentul în care gândirea despre viață este surprinsă cu sângele.
-Nu plânge că a murit; fii bucuros că a trăit.
-Inima mea duce din corpul meu în corpul tău o ultimă călătorie.
-Ai văzut un gest tandru pe fața unui nebun adormit?
-Vreau să mănânc cu tine, să fiu cu, să iubesc cu tine, vreau să te ating, să te văd.
-Iubirea poate fi satisfăcătoare și reconfortantă, dar și dureroasă și chinuitoare..
-În ciuda faptului că sunt plecat, detașat de tine, voi continua să te iubesc toată eternitatea.
-Mă duc în altă parte. Și mă iau de mână, care scrie și vorbește atât de mult.
-Cele mai bune cuvinte de dragoste sunt între doi oameni care nu spun nimic.
-Sper să mă vindec de la tine în câteva zile. Trebuie să nu mai fumez, să te beau, să mă gândesc la tine.
-Îți voi repeta numele mereu până la sfârșitul zilelor mele.
-Nu-mi spune unde sunt ochii mei, întreabă-mi unde merge inima.
-Iubirea unește trupurile.
-O bucată de lună în buzunar este un farmec mai bun decât piciorul unui iepure..
-Scriitorii nu vă lasă să copiați stilul lor, dacă este ceva, libertatea lor.
-Cine te-ar putea iubi mai puțin decât mine, dragostea mea?
-Vreau să încep o aventură din inima mea în corpul tău.
-De fiecare dată când mă simt crescând în înțelegere și umilință, mă simt crescând în poezie.
-Inima mea timp de zile vrea să se scufunde sub o mângâiere, un cuvânt.
-Dă-mi gura acum: vreau să o mănânc cu zâmbetul tău.
-Tu ești casa mea, viața și mizeria mea, te iubesc.
-Îți voi urma pașii în sus, de la picioare până la coapsă și lateral.
-O poezie este expresia inimii, adevărurile ei despre viață.
-Nu există niciun loc pentru misticul că sunt în ateul pe care îl reprezint.
-Iubirea este cea mai fină tăcere, cea mai tremurătoare, cea mai insuportabilă.
-Iubire, în fiecare zi. aici lângă mine, aproape de mine, dor de tine.
-O, dragă, nu sunt tristă, nu, dar te iubesc. Este un alt mod de a suferi.
-Ești ca casa mea, ești ca moartea mea, dragostea mea.
-Eu aici, vă scriu. Tu acolo, ștergându-te.
-Privirile noastre se îmbină într-un contact intens.
-Vreau să fiu lângă tine, să dorm cu tine, să te mângâi, să te privesc, să te sărut.
-Poate că este trist să pleci ... dar fără să pleci nu mai există nicio întoarcere.
-Să învățăm să facem dragoste ca porumbeii. Să plângem ca și copiii care plâng. Este încă timpul să răsărim lângă soare.
-Îmi dau seama că îmi este dor de tine și că te caut printre oameni, în zgomot, dar totul este inutil.
-Copacii se leagănă în ploaie atât de armonios încât îți face să vrei să fii un copac.
-Îți spun că sunt singur și îmi lipsește. Ne este dor de noi, iubim, și murim și nu vom face nimic dacă nu murim.
-Doar suspină cu nesiguranța lacrimilor tale și, odată ce vei muri, voi muri cu tine.
-Poezia este omniprezentă, o veți vedea oriunde călătoriți, la oricine și vă va surprinde plăcut.
-Sunt teribil de singuratic. Am nevoie de tine. Nu mă mai pot apăra împotriva absenței tale și a singurătății mele.
-Te-aș săruta încet, doar spălându-mi buzele, și ți-aș spune orice cu voce joasă și aș adormi lângă tine.
-În ce loc, unde, la ce oră îmi vei spune că te iubesc? Acest lucru este urgent, deoarece eternitatea se epuizează.
-Nu iubirea este cea care omoară, ci tu, pielea, buzele, ochii, sufletul tău. Mă ucide să fiu eu fără tine.
-În acel moment am simțit că te iubesc dincolo de pasiunea care este necesitatea, dincolo de obiceiul care este exercițiul..
-Cei care se iubesc cel mai mult sunt cei care nu au terminat de descoperit pe ei înșiși, cei care nu vor termina niciodată.
-Faptul că merg cu altul nu înseamnă că încetez să merg cu tine. Ești dincolo de toate astea, drăguță.
-Mă ții în mâini și mă citești ca la carte. Știi ce ignor și îmi spui lucrurile pe care eu nu mi le spun.
-Când devin puțin mai generos, mai plin de compasiune și mai tolerant, mă simt ca un poet mai bun..
-Te vreau în patul meu, în camera mea, în încrucișarea ochilor noștri, în cearșafurile care îți acoperă corpul.
-Dorința este acea parte din tine pe care o poți exprima cu o privire intensă și inocentă, scăldată în marea bucuriei..
-Am veni mână în mână, în mijlocul străzii, singuri și nu am spune nimic. Să o spună noaptea. Lasă-i să spună că te iubesc stelele, zvonurile îndepărtate, distanța.
-Blând, insuportabil, m-ai rănit. Ia-mi capul. Taie-mi gatul. Nimic nu rămâne din mine după această dragoste.
-Îl iubesc pe Dumnezeu. Este un bătrân magnific care nu se ia în serios. Îi place să se joace și să se joace și, uneori, îi rămâne fără mână și ne rupe piciorul sau ne zdrobește definitiv.
-Te iubesc așa cum iubești anumite iubiri, la modul vechi, cu sufletul meu și fără să mă uit în urmă.
-Dacă supraviețuiești, dacă persiști, cânți, visezi, beți-vă. Este vremea frigului: dragoste, grăbește-te. Vântul orelor mătură străzile, drumurile.
-Nu este că mor de dragoste, mor de tine. Mor de tine, iubire, de dragoste de tine, de urgența mea a pielii mele de tine, a sufletului meu, a ta și a gurii mele și a nesuferitului că sunt fără tine.
-La fel, banii sau orice altceva pe care îl am sunt inutili. Nu eu însumi. Sunt inutil fără tine. Te iubesc. Sunt a ta. Sunt bun doar să te doresc și să te iubesc mult.
-Ar fi trebuit să te găsesc cu zece ani înainte sau zece ani mai târziu ... dar ai ajuns la timp.
-Nu am vrut nimic altceva decât să te urăsc, să-ți uit zâmbetul și nopțile tale de poezie, să mori, sfârșește acum cu tortura privirii tale pe moarte.
-În fața hârtiei, sufăr absența ta, experimentez dureri intense și singura mea consolare este să scriu.
-Într-o săptămână, toate cuvintele de dragoste care au fost rostite pe pământ pot fi adunate și incendiate.
-Poate fi absurd, lipsit de sens, prostesc, dezorientat sau un vis, dar de tine sunt îndrăgostit.
-Poezia este un eveniment uman și îl poți găsi oriunde, oricând, surprinzător.
-Luna poate fi luată cu o lingură sau sub formă de capsulă la fiecare două ore. Este bun ca hipnotic și sedativ și, de asemenea, îi ușurează pe cei care au fost intoxicați cu filosofia.
-Știi cum îți spun că te iubesc când spun: „cât de cald este”, „dă-mi apă”, „știi să conduc?”, „S-a întunecat” ...
-Este bine să te iubești doar o săptămână? Nu este mult, nici nu este puțin, este suficient.
-În fiecare zi te iubesc și te urăsc iremediabil. Și sunt și zile, sunt ore, când nu te cunosc, când îmi ești străin ca soția altcuiva.
-Cineva mi-a vorbit în ureche în fiecare zi din viața mea, încet, încet. Mi-a spus: trăiește, trăiește, trăiește! A fost moartea.
-În ce loc, unde, la ce oră îmi vei spune că te iubesc? Acest lucru este urgent, deoarece eternitatea se epuizează.
-Da, Tarumba, știi deja dorința. Te trage, te târăște, te desface. Bâzâi ca un fagure de miere. Te rupi de o mie și o mie de ori.
-Te iubesc de pe colțul colțului, de pe covorul din acea cameră singur, pe cearșafurile calde ale corpului tău unde apa de mac adoarme.
-Îți repet numele, îl spun din nou, îl spun neobosit și sunt sigur că va fi zorii.
-Iubitorii încep să cânte între buzele lor un cântec neînvățat și pleacă plângând, plângând, viața frumoasă.
-Ea a spus că va pleca și că va lua tot ce era al ei. Ea a plecat. Și nu m-a luat. Și am fost al lui.
-Lasă-mă să investighez ultimele celule ale corpului tău, ultimele colțuri ale sufletului tău; lasă-mă să-ți zbor secretele, să-ți clarific misterele, să îți fac minunile.
-La urma urmei, dar la urma urmei, este vorba doar de a sta împreună, este despre carne, corpurile goale, lampa morții în lume..
-Iubirea este extinderea perpetuă, întotdeauna pasul următor, celălalt, celălalt.
-Se întâmplă ca și speranța să fie memorie și că dorința este amintirea a ceea ce urmează.
-Morim, iubesc, mor în burta ta că nu mușc sau sărut, în coapsele tale foarte dulci și vii, în carnea ta nesfârșită, mor de măști, de triunghiuri întunecate și neîncetat.
-Dacă îți scoți ochii și îi speli în cea mai pură apă de plâns, de ce inima ta nu o pune în aer, la soare, o vreme?
-Îmi amintesc de tine cu ochii mei, cu buzele și cu atingerea mea. Gura mea îmi amintește că ai gustat la dragoste, ai fost ca carnea dulce, floarea de mac, tu și cu mine împreună.
-Sper să te găsesc pe aici, pe vreo stradă a visului. Este o mare bucurie să te închid cu pleoapele mele când dormi.
-Cel mai bun moment este când te dezbraci de parcă n-ar mai fi nimeni în fața ta, dar se dovedește că nu ești singur, sunt lângă tine așteptându-te sub cearșaf.
-Nu trebuie să te comporti ca un poet, ci ca un om. Un scriitor se enervează când îi plagiezi caracterul; dar ai libertatea ta.
-Nu vorbi cu mine, dacă vrei, nu mă atinge, nu mă mai cunoaște, nu mai exist. Eu sunt doar viața care te bântuie și tu ești moartea căreia îi rezist.
-Trebuie să-mi auzi dragostea cu vocea lui, să-l atingi în trupul lui, să-l accepți așa cum este, gol și liber.
-Ce fac eu aici? Uneori îți dai seama brusc că viața este stângace și goală și râzi.
-Pe buzele mele te cunosc, te recunosc, și te întorci și ești și arăți neobosit și toți sună ca sângele meu în inima mea.
-Mă rănești, mă rupi. Ma ranesti. Asasină-mă, iată inima și sufletul meu, pentru că după această dragoste, nu mai am nimic.
-Te dezbraci ca și când ai fi singur și dintr-o dată descoperi că ești cu mine. Cum te iubesc atunci între cearșafuri și frig!
-Aici, în viață, trebuie să găsesc remediul vieții. Și o rețetă bună este iubirea și știind să mă uit peste umăr la propriile mele întristări.
-Te iubesc, iubesc, iubesc absurd, prostește, pierdut, luminat, visând trandafiri și inventând stele și spunându-mi la revedere mergând de partea ta.
-Pentru că ești diferită de toate femeile, în corpul tău, în mersul tău, în ceea ce ești pentru ochii mei, în ceea ce sugerezi inimii mele.
-Sunt dispus pentru tine. Mă citești ca o poezie, îmi exprimi tot ceea ce eu nu exprim.
-Vreau doar o săptămână pentru a-mi da seama de lucruri. Pentru că acest lucru este foarte asemănător cu părăsirea unei case de nebuni pentru a intra într-un panteon.
-A muri înseamnă să taci, să nu spui nimic, să nu te miști, să cedezi locul altora, să nu respiri ... și să fii prezent peste tot ascuns..
-Cu limba mea și cu ochii și cu mâinile mele te cunosc, știi dragoste, dragoste dulce, carne, sămânță, floare, miroase a dragoste, tu, miroși a sare, ai gust de sare, iubire și eu.
-Te iubesc la zece dimineața, la unsprezece și la douăsprezece. Te iubesc din tot sufletul și din tot corpul, uneori în după-amiezile ploioase.
-A muri înseamnă să te retragi, să stai deoparte, să te ascunzi o clipă, să fii nemișcat, să treci aerul dintr-un țărm în nimic și să fii peste tot în secret.
-M-am săturat de tine că ești necesar pentru mine ca un viciu extraordinar, esențial, exact, insuportabil.
-Printre oameni, alături de oamenii tăi și ai mei, ți-am spus „e prea târziu” și ai știut că am spus „te iubesc”.
-Poezia apare ca un accident, o lovitură, o zdrobire, o crimă; Se întâmplă zilnic, singur, când inima omului începe să se gândească la viață.
-Am nevoie de o realitate, o valabilitate, pentru tine, prezentă, apropiată, pentru a spune că te iubesc. Inima mea este hrănită de ochii mei, de mâinile mele, de tot ceea ce privesc și ating. Absența este o farsă.
Nimeni nu a comentat acest articol încă.