Vă las cel mai bun fraze ale lui Julio Cortázar (1914-1984), scriitor și intelectual argentinian, autor a numeroase nuvele, proză poetică și romane de mare influență asupra literaturii hispanice.
Este asociat cu realismul magic pentru deplasarea în limitele realului și fantasticului, a ciudatului și irealului. Cele mai recunoscute lucrări ale sale sunt: Şotron, Istoria cronopios și famas, Bestiar, Joc încheiat, printre altele.
S-ar putea să vă intereseze și aceste citate ale scriitorilor sau cele din cărți celebre.
-Se pare că m-am născut pentru a nu accepta lucrurile așa cum mi le sunt date.
-Absurdul este că ieși dimineața pe ușă și găsești sticla de lapte pe prag și rămâi atât de calm pentru că ți s-a întâmplat același lucru ieri și mâine se va întâmpla din nou..
-Vino să dormi cu mine: nu vom face dragoste, el ne va face.
-Există absențe care reprezintă un adevărat triumf.
-Saraca dragoste care se hraneste cu gandul.
-Tot mâine este tabla în care te inventez și te desenez.
-Subtotal: te iubesc. Total total: te iubesc.
-Muzică! Mâncare melancolică pentru cei dintre noi care trăim din dragoste.
-Cărțile sunt singurul loc din casă în care poți fi în continuare calm.
-Nu renunț niciodată la nimic. Fac doar ceea ce îmi stă în putere pentru a face lucrurile să renunțe la mine.
-Nu este că avem obligația de a trăi, deoarece viața ne-a fost dată. Viața trăiește ea însăși, indiferent dacă ne place sau nu.
-De unde să știu că ceea ce părea a fi o minciună este adevărat?
-Obiceiurile sunt forme concrete de ritm, sunt cota de ritm care ne ajută să trăim.
-În realitate, lucrurile cu adevărat dificile sunt tot ceea ce oamenii cred că pot face în orice moment..
-Nimic nu se pierde dacă ai curajul să proclame că totul este pierdut și trebuie să o iei de la capăt.
-Ne-am dorit reciproc într-o dialectică a magnetului și a piliturii, a atacului și a apărării, a mingii și a peretelui.
-Cât timp vom continua să credem că fericirea este doar unul dintre jocurile iluziei?
-De aceea nu vom fi niciodată cuplul perfect, dacă nu suntem capabili să acceptăm că doar în aritmetică se nasc doi din unu plus unu.
-Dragostea ta mă chinuie, nu servește ca pod, deoarece un pod nu stă de o parte ...
-Dacă vei cădea te voi ridica și dacă nu mă culc cu tine.
-Chiar și neașteptatul se sfârșește cu obiceiul când ai învățat să înduri.
-Lasă-mă să intru, lasă-mă să văd cândva cum îți văd ochii.
-Deoarece nu știai cum să te ascunzi, mi-am dat seama imediat că pentru a te vedea pe tine însuși așa cum îmi doream era necesar să începi prin a închide ochii.
-Probabil, dintre toate sentimentele umane, singurul care nu este cu adevărat al nostru este speranța. Speranța este a vieții. Speranța este modul în care viața luptă înapoi.
-Dacă personalitatea umană nu își dobândește toată puterea, toată puterea, printre care jucăușul și eroticul sunt elemente fundamentale, nicio revoluție nu își va îndeplini calea.
-Oamenii cred că sunt prieteni pentru că coincid câteva ore pe săptămână pe o canapea, un film, uneori un pat sau pentru că trebuie să facă aceeași muncă în birou.
-În spatele acestui trist spectacol de cuvinte, speranța că mă citești tremură nespus, că nu am murit complet în memoria ta ...
-Felul meu rău de a înțelege lumea m-a ajutat să râd încet.
-Insula l-a invadat și s-a bucurat de ea cu atâta intimitate încât nu era capabil să gândească sau să aleagă..
-Adevărul este că nu-mi pasă dacă nu înțeleg femeile, singurul lucru care merită este că te iubesc.
-Am mers fără să ne căutăm, dar știind că trebuie să ne întâlnim.
-Cred că avem cu toții un pic din acea nebunie frumoasă care ne menține în mișcare atunci când totul din jur este atât de nebunesc..
-Există absențe care reprezintă un adevărat triumf.
-Căutați ceea ce numiți armonie, dar o căutați chiar acolo unde tocmai ați spus că nu este, printre prieteni, familie, în oraș ...
-Cadourile nesemnificative, cum ar fi un sărut într-un moment neașteptat sau o bucată de hârtie scrisă în grabă, pot fi apreciate mai mult decât bijuteriile.
-Nu am de gând să te obosesc cu mai multe poezii. Să presupunem că ți-am spus nori, foarfece, zmee, creioane și ai zâmbit vreodată.
-Interesul meu a devenit în curând analitic. Obosit de a mă întreba, am vrut să știu; iată sfârșitul invariabil și fatal al oricărei aventuri.
-Se întâmplă ca cronopii să nu dorească să aibă copii, pentru că primul lucru pe care îl face un cronopio nou-născut este să-și insulte tatăl cu grosolan, în care vede obscur acumularea de nenorociri că într-o zi va fi a lui.
-Cei dintre noi care merită ceva aici nu mai suntem siguri de nimic. Trebuie să fii un animal pentru a avea convingeri.
-Realitatea este acolo și noi în ea, înțelegând-o în felul nostru, dar în ea.
-Psihanaliza arată cum contemplarea corpului creează complexe timpurii.
-De parcă ai putea alege în dragoste, de parcă nu ar fi un fulger care îți rupe oasele și te lasă blocat în mijlocul curții.
-Mulți oameni cred că iubirea înseamnă alegerea unei femei și apoi căsătorirea cu ea. Ei îl aleg, am văzut cum o fac. De parcă ar fi fost posibil să alegi iubirea.
-Poate cred că aleg o femeie pentru că o iubesc, dar cred că este invers. Nu o poți alege pe Beatriz. Nu o poți alege pe Juliet.
-Nu puteți alege ploaia care vă va uda și vă va răcori atunci când părăsiți un concert.
-Când îi cităm pe alții, ne cităm pe noi înșine.
-Planificatorii de date sunt aceiași oameni care au nevoie de hârtie căptușită pentru a scrie sau care scot mereu pastă de dinți de jos.
-Uneori își dorea să existe cineva care, ca și mine, să nu se potrivească perfect epocii sale, dar persoana respectivă era greu de găsit. Apoi am găsit pisicile, în care am văzut un comportament similar cu al meu, și cărțile.
-Nu cred că te iubesc. Cred că vreau doar imposibilitatea evidentă de a te iubi. Este ca mănușa stângă îndrăgostită de mâna dreaptă.
-Memoria este o oglindă care zace scandalos.
-Trebuie să spun că am încredere deplină în șansa care ne-a făcut să ne întâlnim. Nu te voi uita niciodată și, dacă încerc, sunt sigur că nu voi reuși.
-Îmi place să te văd și să te fac al meu doar văzându-te chiar de departe. Îmi iubesc fiecare aluniță și pieptul tău este ca un paradis.
-Nu ești iubirea vieții mele, nici iubirea zilelor mele, nici a momentului meu. Cu toate acestea, te-am iubit și încă te iubesc, chiar dacă nu suntem meniți să fim împreună.
-Mă privești, mă privești cu atenție, din ce în ce mai aproape și apoi devenim ciclopi. Privim mai aproape și ochii noștri devin din ce în ce mai mari.
-Abia ne cunoșteam și deja viața plănuia să se despartă.
-Toate distragerile deschid anumite uși. Trebuie să vă permiteți să vă distrageți atenția atunci când nu vă puteți concentra..
-Mi-am dat seama că căutarea era simbolul meu, emblema acelor oameni care ies noaptea cu mintea goală.
-Ai fost întotdeauna oglinda mea. Pentru a mă vedea, mai întâi a trebuit să mă uit la tine.
-Dar ce este memoria dacă nu este limbajul sentimentului, un dicționar de fețe și zile și mirosuri care se repetă ca verbe și adjective într-un discurs.
-Când îți părăsești copilăria, uiți că pentru a ajunge în Rai îți trebuie doar o piatră și vârful pantofului.
-Voi spune cuvintele care se spun, voi mânca lucrurile care se mănâncă și voi visa cele visate și știu perfect că nu veți fi acolo. Nu vei fi, nu vei fi o amintire.
-Când mă voi gândi la tine, va fi doar un gând întunecat care încearcă să-ți amintească de tine.
-Dragostea mea, nu te vreau pentru tine sau pentru mine, nu te vreau pentru amândoi împreună. Nu te iubesc pentru că sângele mă obligă să te iubesc. Te iubesc pentru că nu ești al meu, pentru că ești în altă parte și mă inviți să sar, dar nu pot să o fac.
-Sunt ore în care mă chinuie faptul că mă iubești (oricât îți place să folosești acel verb, îl lasi pe farfurii, foi și autobuze), dragostea ta mă deranjează pentru că nu servește ca pod.
-Iti ating gura. Cu unul din degete îți ating marginea gurii. Îl ating de parcă l-aș fi desenat cu mâna mea, de parcă ar fi prima dată când gura ta era deschisă.
-Trebuie doar să închid ochii ca să anulez totul și apoi să o iau de la capăt.
-Dacă mușcăm, durerea este dulce. Dacă ne înecăm absorbindu-ne respirația reciprocă, moartea este instantanee și frumoasă.
-Simt că tremuri împotriva corpului meu ca o lună care tremură în apă.
-Era întotdeauna târziu, mereu. Chiar dacă am făcut dragoste de o mie de ori, fericirea trebuia să fie ceva mai mult. Ceva mai trist decât această pace pe care am avut-o și această plăcere.
-Nu mai credem pentru că este absurd. Este absurd pentru că trebuie să credem.
-Când a plouat, apa a intrat în sufletul meu.
-Simțea un fel de tandrețe răutăcioasă. Era atât de contradictoriu încât trebuia să fie adevărat.
-Ceea ce am crezut că este iubire a fost poate că eram în fața ta cu o floare galbenă în mână, aveai două lumânări verzi în mână în timp ce timpul ne sufla o ploaie pe față, ceea ce însemna resemnări.
-Nu eram îndrăgostiți. Am făcut dragoste doar critic și detașat. Dar apoi a venit liniștea cumplită și spuma din paharele de bere s-a transformat în remorcă, s-a încălzit în timp ce ne priveam..
-Undeva, trebuie să existe un coș de gunoi în care sunt toate explicațiile. Mai rămâne un singur lucru deranjant: că într-o zi cineva se va gândi să explice și gunoiul de gunoi.
-Înainte să mă culc, mi-am imaginat un univers plastic, în schimbare, plin de oportunități minunate, un cer elastic, un soare care dispare brusc sau rămâne fix sau își schimbă forma.
-Ești ca un martor. Ești ca cineva care merge la un muzeu și vede tablourile. Picturile sunt acolo și tu la fel, aproape și departe în același timp. Sunt un tablou.
-Crezi că ești în cameră, dar nu ești. Te uiți la cameră. Nu ești în cameră.
-Ați văzut, ați văzut cu adevărat, zăpada, stelele, pașii de pluș ai brizei. Ai atins, ai atins cu adevărat, farfuria, pâinea, chipul acelei femei pe care o iubești atât de mult. Ai trăit, ca o lovitură pe frunte, momentul, gâfâitul, căderea, zborul. Ai știut, cu fiecare por al pielii cunoscut, că ochii tăi, mâinile tale, sexul tău, inima ta moale, trebuia să le arunci, să plângi, să le inventezi din nou.
-.
Nimeni nu a comentat acest articol încă.