Care este relația terapeutică și alianța terapeutică?

2126
David Holt
Care este relația terapeutică și alianța terapeutică?

Fără îndoială, relația stabilită între terapeut și client este un element esențial în psihoterapie. Unii autori ajung chiar să afirme că „relația este cea care vindecă”.

Trebuie înțeles că terapeutul și clientul lucrează împreună în cadrul unei relații terapeutice bine înțelese pentru a obține îmbunătățirea și / sau schimbarea la pacient. Relația terapeutică nu este aceeași cu prietenia sau orice alt tip de relație interpersonală pe care clientul o poate avea.

O relație terapeutică adecvată are unele caracteristici care o fac unică și o disting, pe care le vom descrie mai jos..

Cuprins

  • Caracteristicile relației terapeutice
    • Asimetrie
    • Cadrul terapeutic
  • Alianța terapeutică

Caracteristicile relației terapeutice

Asimetrie

Relația terapeutică se concentrează pe problemele și nevoile clientului pe baza cererii acestora. Pentru terapeut este o activitate profesională reglementată.

Cadrul terapeutic

Termenul de încadrare terapeutică desemnează setul de reguli care fac viabilă psihoterapia. Acestea sunt atât elemente externe, cât și elemente interne (atitudini ale terapeutului).

  • Setarea terapeutică externă include următoarele aspecte: locul unde se efectuează terapia, durata și frecvența ședințelor, taxe etc. Pe de altă parte, este foarte recomandat ca terapeutul să nu întrețină niciun alt tip de relație (personală, comercială sau profesională) cu clientul în afara sesiunilor terapeutice. Aceasta include să nu aveți legătură cu membrii familiei sau cu prietenii, cu care aveți deja o relație anterioară..
  • Cadrul terapeutic intern se referă la atitudinile terapeutului necesare unei relații care favorizează procesul de schimbare. Diferitele modele teoretice (psihanalitice, comportamentale, cognitive, experiențiale și sistemice) prezintă unele diferențe în ceea ce privește atitudinile terapeutice adecvate în funcție de diferitele concepții ale relației terapeutice. Aceste caracteristici sunt prezentate pe scurt în următorul tabel:
ModeleRelația terapeuticăAtitudine terapeutică
Psihanalitic Elementul principal de vindecare: permite o perspectivă asupra clientului prin relația de transfer.Rezervat, pasiv și detașat.
ComportamentalCadrul în care sunt dezvoltate procesele de învățare ale clientului și implementate tehnici comportamentale.Sigur, acționează ca model și potențiator social.
CognitivRelația de cooperare, un efort de colaborare reciprocă pentru a rezolva problema clientului.Activ și logic.
ExperiențialActivarea contextului pentru dezvoltarea personalăAcceptare autentică, empatică, caldă, necondiționată a clienților.
SistemicViziunea relației terapeutice iese în evidență față de celelalte modele, întrucât „sistemul” și cauzalitatea sa circulară intră în joc. Terapeutul și echipa sa se alătură sistemului familial pentru a modifica tiparele de interacțiune, dar cu riscul de a deveni parte a dinamicii sale.Observator participant.

Alianța terapeutică

Bordin (1979) propune conceptul de alianță terapeutică ca element indispensabil în psihoterapie. Are originea în modelul psihanalitic, dar astăzi a devenit un concept comun tuturor modelelor teoretice. Se referă la trei componente interdependente: legătura terapeut-client, obiectivele și sarcinile terapiei.

  • Legătura dintre terapeut și client determină „tonul emoțional al experienței pe care clientul o are despre terapeut” (Feixas și Miró, 1993). Adică, procesul terapeutic este intens influențat de legătura stabilită între terapeut și client, o legătură care provine din impresiile pe care le stârnește terapeutul (persoana care trăiește ca o persoană caldă sau înțelegătoare, sau rece sau scrutantă sau îndepărtată).
  • Scopurile terapeutului și ale clientului trebuie să fie în armonie pentru a stabili o bună alianță terapeutică. Uneori clientul este interesat doar de rezolvarea simptomului, în timp ce terapeutul încearcă să analizeze problema în profunzime sau să trateze cauzele; dar, pe de altă parte, se poate întâmpla și invers. Este esențial ca terapeutul și clientul să cadă de acord asupra obiectivelor care trebuie atinse în terapie.

Un exemplu de acord scăzut asupra obiectivelor poate fi atunci când clientul dorește să-și rezolve frica de a vorbi în public, dar terapeutul consideră că ar trebui tratată originea anxietății sale legate de conflictele intrapsihice din copilărie și mecanismele de apărare..

  • Sarcinile care trebuie îndeplinite în terapie sunt un alt factor asupra căruia terapeutul și clientul trebuie să fie de acord. Adesea, clientul are așteptări cu privire la terapie care sunt departe de realitate (sau de ceea ce vrea terapeutul să facă), cum ar fi, de exemplu, concepția că lucrurile se vor schimba doar prin participarea la sesiuni de terapie. Nu numai că sarcinile trebuie să fie adecvate clientului și problemei sale, dar clientul trebuie, de asemenea, să înțeleagă ce are de făcut și de ce o face, întrucât, la urma urmei, el este propriul său agent de schimbare..

Exemple de dezacord în ceea ce privește sarcinile pot fi faptul că terapeutul dorește să utilizeze înregistrări ca teme, între sesiuni, iar clientul consideră că același dialog din sesiunea de terapie este suficient. Un alt exemplu ar fi cazul unui client care crede că terapeutul trebuie să-i ofere sfaturi practice strict legate de problemă și terapeutul pune întrebări despre contextul familial în care trăiește pacientul.

De-a lungul timpului, aceste noțiuni au primit sprijin empiric și sunt larg acceptate. După cum spune Semerari (2002), „alianța va fi perfectă atunci când terapeutul și pacientul împărtășesc obiectivele tratamentului și sunt de acord cu necesitatea și utilitatea mijloacelor adaptate pentru realizarea acestuia […]”. Dacă adăugăm și o bună calitate a legăturii dintre terapeut și client, suntem în cele mai bune condiții pentru a prezice un rezultat favorabil al psihoterapiei.


Nimeni nu a comentat acest articol încă.