Emilian Glosses sunt un set de adnotări marginale făcute în diferite limbi pe un manuscris latin. Cu acest text se consideră că au fost studiate aspecte ale liturghiei și păstoririi, la sfârșitul și începutul primului mileniu d.Hr. C., în zonele care înconjoară Pirineii.
Dintre limbile folosite, se remarcă o poveste de dragoste hispanică asemănătoare cu spaniola medievală cu caracteristici riojane, care poate fi clasificată ca una navaro-aragoneză. Textele prezintă, de asemenea, influențe din latină și basca însăși.
Această serie de note a fost găsită ca note marginale, de asemenea între paragrafele și liniile anumitor pasaje, ale binecunoscutului codex latin: Aemilianensis 60. Se estimează că au fost realizate aproape de sfârșitul secolului al X-lea sau la începutul secolului al XI-lea..
Se speculează că cei care au făcut aceste note au fost călugări cu biroul copiștilor. Se crede că acestea au încercat să implice semnificația anumitor părți ale textului latin principal.
Până după secolul al XX-lea, mai mulți filologi ai limbii spaniole nu și-au dat seama de importanța acestor note pentru limba spaniolă.
Indice articol
Nu există noțiuni exacte despre locul unde Aemilianensis 60, nici data specifică a creării sale. Avem doar ipoteze bazate pe dovezile prezente atât în locul descoperirii sale, cât și în ortografie și în trăsăturile filologice ale scrierii..
Potrivit lui Díaz și Díaz (1979), se consideră că aceste manuscrise trebuie să fi fost făcute în apropierea Pirineilor. Cercetătorul a limitat acest lucru pe baza faptului că spre acea zonă de frontieră cu Franța, există date despre vorbirea și scrierea în diferitele forme manifestate în note.
La rândul său, Wolf (1991) susține că originea indică faptul că este navaro-aragonez, având ca bază a criteriilor sale și aspecte lingvistice particulare prezente în adnotări.
Numele „Emilianenses” se datorează locului în care au fost găsite manuscrisele, Mănăstirea San Millán de la Cogolla.. Millan, sau Emiliano, Provine din cuvântul latin Aemilianus. Această mănăstire se află în La Rioja, care în acel moment aparținea Regatului Navarra.
În 1911 a fost percepută valoarea reală a acestor glosuri, și asta datorită lui Manuel Gómez-Moreno, student al arhitecturii mozarabice.
Gómez-Moreno analiza structurile și metodele de construcție ale mănăstirii Suso când a găsit documentele. Emoția lui a fost atât de mare încât a încetat să facă ceea ce era opera sa de arhitectură pertinentă și a fost însărcinat cu transcrierea tuturor gloselor.
Au fost aproximativ o mie de transcrieri. Tânărul student la arhitectură, după transcriere, a comandat documentele cu meticulozitate și apoi le-a trimis lui Ramón Menéndez Pidal, nimic mai mult și nimic mai puțin decât unul dintre cei mai renumiți filologi din Spania, precum și un folclorist și istoric..
Lui Menéndez i se datorează, în afară de a da adevărata valoare Glosas Emilianenses, fundamentul Școlii filologice spaniole. Istoria a aranjat coaliția Gómez-Moreno și Menéndez pentru a scoate la iveală documente atât de revelatoare și importante despre originile reale ale limbii spaniole.
Este necesar să subliniem că ILCYL („Institutul de limbă spaniolă și leoneză”), în afară de Glosele Emilian, a recunoscut și importanța Kesos Nodicia si Cartularii din Valpuesta ca parte a celor mai vechi înregistrări scrise cunoscute cu prezența unor aparențe ale limbii castiliene.
Glosas Emilianenses, considerat sfântul graal care oferă luminile reale pe primele vestigii ale începutului formal al limbii spaniole, au o serie de particularități care le fac unice. Cele mai reprezentative vor fi menționate și explicate mai jos:
Modul în care glosele sunt prezentate și folosite sugerează că acest codex ar fi putut fi aplicat învățării și predării latinei în țările aragoneze..
Merită remarcat, prin note, urmărirea minuțioasă a copiștilor pentru a explica fiecare fragment al codexului. Această nevoie de a denota toate aspectele manuscrisului cu o astfel de expertiză ne-a permis să presupunem că a fost folosit în scopurile pedagogice și andragogice menționate..
Specialiștii sugerează că totul s-a întâmplat între secolele X și XI. Cu toate acestea, acest lucru nu este încă complet clar. În ciuda faptului că există o mulțime de materiale în bibliografia aluzivă la manuscris, multe dintre întrebările referitoare la acesta rămân de elucidat..
Printre caracteristicile acestor glosuri, probabil aceasta este una dintre cele mai reprezentative. Întâmplător, nimeni nu a observat-o până la aproape o mie de ani de la concepție și după ce, așa cum s-a spus în prealabil, Gómez-Moreno a făcut transcrierile respective..
Limba prezentată este o poveste romantică clară, deși un pic arhaică, tipică pentru spaniola care se vorbea în zona Navarra la acea vreme. În ciuda grosolăniei utilizărilor sale lingvistice, filologic totul indică un proto-spaniol.
Poate că una dintre cele mai interesante date este prezența în Codex Emilianense, la pagina 72 a aceluiași, dintr-o omilie scrisă în latină. Acolo puteți vedea glosele foarte bine explicate ale călugărului copist într-un navaro-aragonez, atât în margini, cât și între rânduri..
Acest lucru a întărit și teza rolului formativ al gloselor în ceea ce privește aspectele liturgice din cadrul mănăstirii menționate..
Prin urmare, manuscrisele au fost luate ca ghiduri pentru a efectua și cu fidelitate toate etapele pertinente în sărbătorile ecleziastice. Deci, glosurile le-au facilitat înțelegerea și interpretarea.
Această zonă, împreună cu La Rioja, a primit porecla de „leagăn al castilianului”, toate datorită Glossurilor Emilian. Cu toate acestea, există mulți detractori care sunt împotrivă, considerând că nu conțin un spaniol vechi, ci un simplu navaro-aragonez.
Până în noiembrie 2010 și pe baza unor dovezi fiabile, RAE (Academia Regală Spaniolă) a luat în considerare Cartularii din Valpuesta adevărata primă documentație scrisă în care apar în mod formal cuvinte din spaniolă, chiar cu mult înainte de Glosas Emilianenses.
Cu toate acestea, acestea sunt doar „cuvinte” plasate sau incluse în structuri gramaticale care nu sunt tipice spaniolei..
Acum, în ciuda celor de mai sus, este necesar să menționăm că glosurile conțin structuri gramaticale romantice care nu sunt apreciate în cartulare, ceea ce le conferă un avantaj abisal în termeni de sintaxă și organizare lingvistică..
După ce a expus diferențele specifice dintre Cartularii din Valpuesta si Emilian Glosses, acestea din urmă denotă cu adevărat, datorită diferitelor niveluri lingvistice ale castilianului pe care le manifestă și structurilor lor complexe, fiind cel mai vechi eșantion scris scris al limbii spaniole.
După apariția sa, fie în secolul al X-lea, fie în secolul al XI-lea, și după ce au fost făcute primele note marginale, manuscrisul a fost intervenit de mai multe ori. Acest lucru este total normal, ținând cont de cât de scumpă a fost hârtia pentru vremea respectivă și de cât de dificil a fost obținerea unor astfel de copii excelente..
În plus, acest text avea particularitatea de a-i îndruma și de a-i îndruma pe proprietari pe calea păstoririi. Prin urmare, este foarte logic să fi servit nu doar un utilizator, ci mai mulți în timp. Varianța caligrafiei și a diferitelor limbi prezente, după cum se dovedește.
O sută din miile de glossuri emiliene au o valoare separată foarte specială: conțin adnotări în bască, cunoscută și sub numele de bască. Aceste note marginale sunt cea mai timpurie manifestare scrisă cunoscută a acelui limbaj antic..
Acest lucru este de cea mai mare importanță și semnificație, deoarece basca nu este o limbă recentă, vorbim despre o limbă care are aproximativ 16 mii de ani de existență.
Fiind un dialect atât de vechi, tipic zonei Țării Bascilor, este extrem de transcendental faptul că acum doar o mie de ani este apreciată prima sa manifestare scrisă, în special în aceste texte..
Glosele Emilianenses, mai mult de o mie în total, au fost scrise în română rioiană, latină, bască și pre-spaniolă (prezentând deja primele manifestări structurale ale limbii noastre). Trei limbi în total.
Caracteristicile mozarabice, astur-leoneze și catalane sunt de asemenea evidente, deși nu la fel de larg.
Această particularitate ne permite să luăm ipoteza că nu un singur glosser era cel care se ocupa de scriere; Și dacă a fost, nu este un individ obișnuit, ci un om instruit în mai multe limbi într-un mod foarte învățat..
Dacă trecem la pagina 72, găsim acest fragment, considerat de Dámaso Alonso, renumit filolog spaniol și câștigător al Premiului Național pentru Literatură din 1927, ca „primul vag al limbii spaniole”.
Aceasta este cea mai lungă propoziție din Codex:
Cu sau aiutorio al nostru
proprietar Christo, proprietar
salbatore, ce proprietar
get ena honore et qual
cuino are
mandatione cu sau
patre con o spiritual sancto
in siecles of the siecu
. Phacanos Deus Omnipotes
un astfel de sârb fere ke
denante ela sua face
gaudioso segamus. Amin
Cu ajutorul nostru
Doamne Hristoase, Doamne
Mântuitorule, Doamne
adică în cinste și
Doamne care are
mandat cu el
Tatăl cu Duhul Sfânt
în secolele secolelor.
Fă-ne Dumnezeu atotputernic
face un astfel de serviciu care
în fața feței sale
să ne bucurăm. Amin
Primele notații cunoscute în limba bască și prezente în Glosele Emilian sunt prezentate mai jos:
- Bască
"Jçioqui avem
guec ajutu eç dugu "
- Traducere în spaniolă
"Suntem încântați,
nu avem unul potrivit "
Datorită acestor notații, a fost posibil să avem certitudinea momentului în care limba spaniolă a început să se formeze formal.
Ținând cont de faptul că limbile sunt constituite atunci când sunt scrise, putem, datorită acestor manuscrise, să afirmăm că spaniola are în medie o mie de ani de constituire.
Nimeni nu a comentat acest articol încă.