colinde de Crăciun Sunt o formă poetic-muzicală popularizată între 1.500 și 1.800 în Europa. Ei au fost domeniul poporului de la început și încetul cu încetul au început să formeze o parte importantă a culturilor latine, devenind tradiționale în Spania, Portugalia și America de Sud..
Erau cântări profane cu cor, a căror temă era variată. S-au ocupat de dragoste, de peripeții, de fapte eroice ale unor cavaleri și de situații cotidiene. Aceștia erau însoțiți de lăute și aveau tendința de a fi armonizați cu diferite voci de către compozitori..
Colindul în sine provine dintr-o formă muzicală mult mai veche, dezvoltată în Evul Mediu, numită „cantiga” (popularizată de Alfonso X cel Înțelept în secolul al XIII-lea). A fost un model de cântec folosit pe scară largă de către trobatorii vremii în prezentările lor pe străzi și piețe..
Au fost, de asemenea, obișnuite în rândul menestrelor pentru a înviora pauzele dintre cântările de fapte sau în rutina zilnică, puțin târziu în Epoca de Aur spaniolă (între secolele 15 și 17). Datorită corurilor sale atrăgătoare, era normal să auziți oamenii cântând colinde de Crăciun în timp ce își îndeplineau sarcinile zilnice..
Originea etimologică a cuvântului „colind de Crăciun” este interesantă, provine din cuvântul „ticălos” (cel care locuiește în vile). Adică colindul era cântecul celor care locuiau în vile.
Printre cei mai notabili compozitori de colinde de Crăciun se numără: Pedro de Escobar, Juan de Enzina, Francisco Guerrero, Juan Gutiérrez de Padilla și Gaspar Fernandes.
În prezent, și așa cum sa întâmplat cu multe alte forme poetice și muzicale, termenul „colind de Crăciun” înseamnă „cântec de Crăciun”.
Indice articol
Primele compoziții muzicale care purtau numele „colinde de Crăciun” datează din aproximativ 1470. A fost în timpul Renașterii când această formă muzicală a apărut în mod explicit, ca produs al evoluției „cantiga”, așa cum am menționat anterior..
Cu toate acestea, există precedente mult mai vechi care vorbesc despre prezența colindelor de Crăciun în secolul 10. Acesta este cazul compilațiilor făcute de Lucas de Tuy în cartea sa Chronicon Mundi, în 1236, unde vorbește despre un fel de „protovillancicos” în anii 900 d. C., și alții au fost martori aproape de timpul său, în 1200 d. C.
„În Catalañazor / Almanzor pierdut / el atamor”, este unul dintre fragmentele prezente în cartea lui Tuy. Așa cum se poate vedea în acest fragment, vorbim despre o strofă foarte particulară tipică liricii spaniole, cu aeruri foarte tradiționale. În acest caz are trei versuri de artă minoră de 6, 5 și, respectiv, 4 silabe, rimează aaa.
Aceste versificări au o influență mozarabă clară. Acesta este motivul pentru care sunt legate, datorită mărimii strofelor lor și a variabilității versurilor și rimelor lor, cu jarcha-urile sau licitațiile moaxajelor. Samuel Miklos Stern a fost unul dintre cercetătorii care a reușit să consolideze această asociație prin studiile sale.
În plus față de ceea ce a fost comentat în paragrafele anterioare, metrica versurilor nu este fixă, este foarte variabilă și, în acest caz, rima este consonantă, totuși acceptă și asonanțe și există cazuri palpabile în care poate fi apreciată.
Când colindele de Crăciun au început să fie pe deplin stabilite - între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea - a existat o înclinație accentuată din partea compozitorilor de a le scrie în versuri octosilabice și hexasilabe, în triplete și cu rime abb..
Era normal să găsim și strofe de picior rupt, adică cu două versuri de opt silabe acoperite cu o tetrasilabă. Colindele de Crăciun în sine au prezentat o mare flexibilitate în momentul compunerii lor, iar profunzimea lor poetică a fost determinată de manevrarea lirică a autorilor lor..
Faptul că colindul a căpătat caracterul religios pe care îl putem aprecia astăzi răspunde la evenimente istorice tipice dominanței și expansiunii catolicismului.
Puterea dobândită de Biserica Catolică chiar și după căderea Imperiilor Romane de Est și de Vest nu este un secret pentru nimeni. Rădăcinile religioase au persistat în diferite populații chiar și după două evenimente.
Colindele de Crăciun au evoluat în jurul creștinismului datorită întinderii pe care catolicismul a avut-o în țările în care au provenit. Astăzi, pe lângă influența islamică clară, Spania este un ținut cu o dominare catolică extinsă. Este suficient să-i studiezi istoria pentru a observa.
Dacă, împreună cu cele comentate în prealabil, adăugăm aspecte precum inchiziția și puterea exercitată pentru ca tot ce s-a desfășurat să se învârtă în jurul bisericii și a puterilor ei, lucrurile încep să fie înțelese puțin mai mult.
Având, prin urmare, credința creștină ca centru, colindul de Crăciun a fost consolidat ca fiind tipic catolicismului. După vreo două sute de ani, el a navigat pe mări și a ajuns pe țările sud-americane, mână în mână cu spaniolii și portughezii - desigur, nu trebuie trecut cu vederea faptul că colindele de Crăciun au ajuns și în nord din mâna englezilor-.
Deja, în ceea ce avea să devină mai târziu America Latină, și-au continuat creșterea și au suferit mai multe modificări, ajustându-se la caracteristicile fiecărei regiuni și sincretismele acesteia..
Adevărul este că astăzi este imposibil să vorbim despre colinde fără a le asocia cu credința creștină, iar motivul este ceea ce a fost expus, cu toate acestea originea lor este departe de ceea ce poate fi apreciat în prezent.
Renumitul compozitor Thomas Tallis a fost responsabil pentru realizarea unui număr considerabil de piese liturgice-de Crăciun în secolul al XVI-lea.. Puer Natus Est Nobis Este o compoziție din secolul al VI-lea, o cântare gregoriană, mai precis, pe care Tallis a armonizat-o cu diferite voci și a încorporat-o în corpul pieselor din masa Crăciunului.
Adaptarea de către Tallis a temelor profane la cântările de masă nu a fost nouă. Cu ani în urmă, în secolul al XII-lea, un călugăr francez pe nume Adán de San Víctor a adaptat mai multe cântece seculare ale vremii și le-a încorporat în cântece religioase.
Acest amestec de stiluri a îmbogățit foarte mult muzica bisericească. Secolul al XII-lea a servit ca teren de reproducere pentru dezvoltarea formelor muzicale în diferitele limbi native din Germania, Franța și Italia. Aceste demonstrații au întărit ulterior ceea ce va deveni ulterior colinde de Crăciun..
În 1426, englezii au apreciat pentru prima dată colindele de Crăciun în limba lor. A revenit unui preot din Shropshire, John Awdlay, să îndeplinească sarcina.
În lucrarea duhovnicului există 25 de piese cu schemele colindelor de Crăciun. Se crede că au fost cântate pe străzile orașelor și din casă în casă, de grupuri de coloniști. Se mai spune că au băut cidru în timp ce făceau acest lucru, înveselind astfel locuitorii.
Din acest lucru care se spune aici provine obiceiul mondial de a cânta cântece de Crăciun pe stradă în ajunul Crăciunului..
A vorbi corect despre colinde de Crăciun în Evul Mediu în Spania și Portugalia înseamnă să ne referim, inevitabil, la poezia mozarabă. Influența maurilor în dezvoltarea colindelor de Crăciun este incontestabilă.
După cum s-a menționat în prealabil în paragrafele superioare, asemănarea aranjamentului în versuri al jarchas cu colindele de Crăciun este foarte remarcabilă..
Cu toate acestea, înainte de sosirea arabilor în Peninsula Iberică, vizigoții erau proprietari și domni, iar cultura lor era impusă. Singura contraproducere în ceea ce privește contribuția goților la lirica hispanică din acea vreme a fost convertirea la catolicism în 589.
Acest pas important a avut implicații foarte importante în dezvoltarea poetică a Hispaniei. Cunoscând puterea catolicismului și modul în care și-a extins banii, evident că toate artele din zonă au ajuns să lucreze în jurul credinței. Poezia nu era scutită de asta.
Deja odată cu sosirea arabilor, la 120 de ani de la convertirea la catolicism, au început disputele religioase și islamul a predominat. Odată cu sosirea noii dogme, contrar a ceea ce era de așteptat, a existat o intensă înflorire literară. Poezia sub formă de cantiga, moaxajas și licitații sau jarchas, a devenit protagoniști.
Credința islamică a fost percepută, dar nu a fost atât de invazivă. Poate că cel mai îmbogățitor lucru din această perioadă medievală spaniolă în ceea ce privește colindele de Crăciun a fost gama de culturi care coexistau în Hispania la acea vreme. Poezia ebraică și poezia arabă a străzii, a oamenilor de rând, au roit și s-au ramificat.
Din cele discutate în paragraful anterior, a apărut legătura logică dintre colindul de Crăciun și formele sale cu jarchas și cantigas. Să spunem că fiecare secol se împodobea poetic în funcție de nevoile oamenilor de rând și de ceea ce impunea biserica din acea vreme.
Adevărul este că, înainte de declinul stăpânirii arabe în Spania, ismaeliții au fost la putere practic în tot Evul Mediu, influența lor lirică devenise deja de neșters pentru locuitorii săi..
Un exemplu clar este dovedit în 1403, de către soția ambasadorului regelui Enrique al III-lea, Ruy González de Clavijo:
„O mare curajoasă, evită / mă plâng / înfruntă-mă că trăiesc / cu o manselă grozavă!”.
Un colind clar în catrene hexazilabe cu rimă abab. Cu toate acestea, datorită influenței sale Mozarabice clare, s-ar putea spune cu ușurință că este o jarcha sau închiderea unui moaxaja. Totul merge împreună.
Genul la începuturile sale a tratat o diversitate de subiecte, după cum sa discutat anterior. Adevărul este că poezia mozarabă și toate calitățile ei au fost strâns legate de nașterea și dezvoltarea colindelor de Crăciun în Evul Mediu spaniol..
După ce a reușit să se impună catolicismului, a luat binele și a aruncat ceea ce a rămas. Din motive evidente, poezia mozarabă și-a menținut locul de onoare.
Ca și în cazul multor obiceiuri liturgice despre care se crede că astăzi sunt de origine religioasă, colindele își au originea în popular, foarte îndepărtat de divin. A apărut în cântecele zilnice, în conversații și diversiuni colocviale.
După ce personaje precum Thomas Tallis și Adán San Víctor, printre mulți mulți, au făcut adaptări ale compozițiilor colocviale la cele ecleziastice, colindele de Crăciun, cu ritmurile, versurile și melodiile lor, au devenit parte a sărbătorilor liturgice și mai târziu de Crăciun.
Versurile sale sunt de obicei de artă minoră: hexasilabe și octosilabe. Acest tip de metrică le oferă o mare muzicalitate și este ușor de reglat cu orice acompaniament. În plus, memorarea este foarte ușoară.
Compozitorii s-au străduit să aranjeze trei sau patru voci. Acest lucru a dat un caracter mai solemn spectacolelor sale în temple. Pe măsură ce muzica a evoluat, s-au adăugat mai multe resurse sonore pieselor, instrumentelor și altor nuanțe.
Printre subiectele abordate de acest tip de compoziție, se remarcă unele care se repetă foarte constant. „Eul poetic”, în marea majoritate a cazurilor, este de obicei o femeie. Printre acestea găsim:
- Iubitorii, reprezentați ca „prieteni”.
- „La guarda”, acea femeie care luptă pentru a-și atinge independența.
- „Fecioara precoce”, fata care trebuie să găsească acel „prieten” care o completează și care începe să observe că este centrul atenției bărbaților.
- „Femeia a suferit într-o căsnicie proastă”, care se simte încarcerată și obișnuită și vrea să scape.
- „Monahia”, care vede închisoarea din mănăstire și folosește orice dispozitiv pentru a fi liberă.
Fiecare formă poetică are o serie de semne lingvistice care funcționează ca metafore și care exprimă ideile și intențiile poetului. Printre cele care apar mai ales în colinde de Crăciun, avem:
- Floarea câmpului care este colectată și dată persoanei iubite: frumusețea sau virginitatea feminină.
- Dawn: Adio iubitorilor.
- Apusul: întâlnirea îndrăgostiților.
- Culegerea florilor, scăldatul, spălarea cămășilor: întâlnirea dintre îndrăgostiți.
- Muribund: vesel, dorit, intim, uniune sexuală.
- Apa dulce de la izvor sau râu: pasiune sau plăcere.
- Inel: iubirea secretă care este acceptată. Pierderea inelului: dragoste fără speranță.
Colindele de Crăciun sunt în mod obișnuit conforme:
- O strofă sau cor care constă din 2, 3 sau 4 versuri, acestea se repetă continuu pe parcursul întregului poem.
- Un catren numit „mudanza”, cu rimă, frecvent: abba, abab.
- Un verset însărcinat cu conectarea capătului la cor, numit „înapoi” sau „legătură”.
Fraze de Crăciun.
Nimeni nu a comentat acest articol încă.