Procese cognitive sunt strategiile care ne determină performanța în activitățile mentale sau cognitive. Permit gândirea, percepția, stocarea informațiilor, interpretarea lumii externe, printre altele.
Aceste tipuri de strategii sunt esențiale pentru a putea învăța. De exemplu, nu am dobândi cunoștințe dacă simțurile noastre nu funcționează bine (percepție), dacă nu ne-am putea concentra asupra a ceea ce urmează să învățăm (atenție) sau dacă nu am fi capabili să stocăm informații (memorie).
Nu învățăm doar la școală sau în contexte formale, dar învățarea este o activitate pe care o facem în fiecare zi. Suntem programați să învățăm, deoarece dobândirea anumitor cunoștințe este un mecanism puternic de supraviețuire. De exemplu, ne putem aminti unde sunt locurile periculoase, unde puteți obține apă sau pur și simplu că, dacă atingem focul, ne ardem singuri.
Aceste cunoștințe și altele mai complexe pot fi dobândite în multe moduri diferite. Unele sunt mai eficiente sau mai rapide decât altele, ceea ce este clar este că ceea ce ne ajută să învățăm sunt procesele noastre cognitive.
Procesele cognitive sunt legate de modul în care procesăm informațiile pe care le primim din simțurile noastre. Astfel, selectăm ceea ce este important, îl comandăm, îl păstrăm și apoi îl integrăm cu alte cunoștințe pe care trebuie să le memorăm și să le folosim în viitor..
Aceste procese sunt complexe, greu de descompus în pași mici și sunt strâns legate de memorie, deoarece învățarea necesită amintire.
Percepția este mult mai complexă decât credem. Nu este doar să auzi, să vezi, să te atingi, să miroși sau să gusti, ci sunt mulți factori implicați. De exemplu, suntem mai predispuși să preluăm ceva dacă îi acordăm atenție.
În plus, cunoștințele anterioare pe care le avem și așteptările noastre influențează. Acest lucru poate fi observat în momentele în care simțurile noastre ne joacă „trucuri”.
De exemplu, când așteptăm un prieten și credem că îl vedem; Sau, când suntem surprinși de iluzii optice și imagini imposibile, din moment ce experiența noastră ne-a învățat că este imposibil ca acestea să existe.
Pe scurt, pentru a învăța, avem nevoie ca simțurile noastre să funcționeze și să se concentreze asupra stimulilor corecți.
Sunt strâns legate de percepție, de fapt, percepem mai conștient la ce acordăm atenție. Astfel, atunci când vorbim cu cineva, ascultăm și ascultăm ceea ce ne spune.
Poate știm despre ce vorbim, dar dacă închizi ochii și încerci să spui ce culoare are pantalonii pe care îi poartă, nu vei ști cum să răspunzi. Nu înseamnă că nu ai văzut culoarea, ci doar că nu ai acordat suficientă atenție pentru a-ți aminti..
După cum probabil ați ghicit, atenția este un mecanism care funcționează ca un filtru care ne economisește resursele și energia. Dacă ar fi să fim atenți la tot ce capturăm, am fi epuizați în cel mai scurt timp. Deci atenția este un proces care se poate concentra pe unii stimuli și îi poate restricționa pe alții..
Atenția este ceea ce va permite ca anumite elemente să treacă în depozitele noastre de memorie pe termen scurt și lung..
Învață să ne concentrăm atenția asupra stimulilor corecți, ignorându-i pe cei care ne distrag atenția, știind cum să o menținem mult timp sau să o putem schimba dintr-un loc în altul când este necesar; este ceva care contribuie enorm la dezvoltarea cognitivă în general. Și, prin urmare, la învățarea și dobândirea de noi cunoștințe.
Codificarea este procesul în care informațiile sunt pregătite astfel încât să poată fi salvate. Poate fi codificat ca experiențe, imagini, sunete, idei sau evenimente.
Pentru a avea loc o învățare semnificativă care facilitează păstrarea și memorarea, informațiile trebuie să fie organizate, interpretate și înțelese; adică este codificat.
Sunt procese ale așa-numitei memorii de lucru sau a memoriei operative, ceea ce face posibil ca noile cunoștințe să fie legate de informațiile deja stocate în memoria pe termen lung.
Acest tip de memorie este limitat și temporar, fiind minimul necesar pentru desfășurarea oricărei activități. Acest mecanism permite, de asemenea, compararea, contrastarea sau relaționarea datelor între ele..
De exemplu, memoria de lucru ne permite să ne amintim propoziția anterioară a unui text în timp ce citim următoarea, chiar menținând fluxul propriului nostru gând sau înțelegând ceea ce spun alții..
Codificarea facilitează păstrarea informațiilor, în timp ce învățarea depinde de rechemare. Adică, informațiile pe care le putem prelua (amintiți-vă) este dovada că am învățat.
Aceasta corespunde memoriei pe termen lung, care permite stocarea și recuperarea datelor noi pentru utilizare, atunci când este cazul. În acest fel, putem evoca experiențe și cunoștințe din trecut, chiar să le modificăm și să le salvăm cu noile schimbări din depozitul nostru..
Principalele strategii de memorare corectă pentru a avea loc învățarea sunt:
Cerințe pentru o bună memorare:
Aceasta este o modalitate bună de a ne „însuși” cunoștințele.
Informațiile pe care le vom învăța trebuie să fie bine definite, diferențiate și clare. Începe prin a învăța aspectele fundamentale și principale ale unui concept și, încetul cu încetul, se adaugă elemente și detalii pentru a contura definiția..
Sfaturi pentru a construi definiții corecte:
- Au o lungime corectă, adică nici să fie prea largă (prea multe detalii care o fac complexă) și nici prea scurtă (lipsesc date importante).
- Evitați să fiți circular. Prin aceasta vreau să spun că conceptele care nu sunt înțelese și legate reciproc nu ar trebui să apară în definiție. O veți înțelege mai bine cu un exemplu de definiție circulară: „neuronii sunt celule care au axoni” și apoi definiți axonii ca „elemente care fac parte din neuroni”. Prin urmare, pentru cineva care nu cunoaște conceptul de neuron sau axon, definiția ar fi inutilă.
- Evitați să fiți negativi: afirmațiile care sunt scrise în pozitiv sunt mai bine înțelese. Este mai potrivit să definim ceva prin caracteristicile sale decât prin deficiențele sale. De exemplu, este mai bine să definiți „clar” ca ceva „luminos, care primește sau are lumină” decât să îl definiți ca „opusul întunericului”.
- Încearcă să nu cazi în ambiguitate sau să folosești un limbaj figurativ sau nu adaptat vârstei și cunoștințelor persoanei.
Aceasta implică descompunerea unei idei în părți mai mici pentru a arunca o privire mai atentă asupra elementelor sale. Adică, să înțelegem ceva pe care îl folosim ca tehnică pentru a-l împărți în diferitele sale componente. Ele servesc pentru ...
Analiza și sinteza ne facilitează înțelegerea informațiilor și, prin urmare, stocarea ulterioară a acestora.
Este capacitatea noastră de a construi relații de diferențe sau asemănări între situații, elemente, concepte sau evenimente.
Pentru a face o comparație, avem nevoie de două cerințe: elementele care trebuie comparate și pe ce criterii ne vom baza. De exemplu, dacă comparăm mai multe situații după nivelul lor de pericol sau unele obiecte după greutatea lor.
Acesta constă în stabilirea de clase, subtipuri sau subgrupuri dintr-un set de elemente. Pentru aceasta trebuie să stabilim unul sau mai multe criterii pe care grupul menționat le va avea în comun: culoare, formă, număr, vârstă, nivel academic, sex etc. Astfel, similarul este unit și diferitul este separat.
Aceste ultime două elemente, comparația și clasificarea, sunt instrumente utile pentru organizarea datelor. Dacă datele sunt bine structurate și organizate, acestea sunt mai bine asimilate.
Aflarea personală a ceea ce funcționează și ce nu, prin elaborarea de ipoteze și testarea empirică este o modalitate bună de a învăța. Totul începe cu o idee pe care vrem să o testăm (ipoteză) și apoi executăm un plan pentru a vedea ce se întâmplă.
De exemplu, încercarea de a adăuga un ingredient nou la o rețetă pentru a vedea dacă aroma sa sa schimbat așa cum ne-am așteptat.
Schemele cognitive care stau la baza acestei experimentări sunt active de când suntem bebeluși și învățăm continuu făcând ipoteze și testându-le sau respingându-le..
Este capacitatea pe care o avem de a putea folosi informațiile învățate și de a le aplica la evenimente foarte diverse. Acest lucru determină faptul că învățarea a fost semnificativă.
Un exemplu poate fi să ne amintim regulile de ortografie învățate în școală pentru a ști unde să punem accentele atunci când scriem o scrisoare unui prieten. În acest fel, nu numai că ai memorat regulile de ortografie, dar știi și să le aplici în orice context ai nevoie..
Prin aceste procese putem ajunge la noi concluzii, doar făcând derivări de informații pe care le avem deja..
Seamănă cu munca unui detectiv: la început vede că indiciile pe care le găsește par să nu aibă legătură, dar din reflecții și interpretări ajunge la concluzia și rezolvă problema..
Facem continuu aceste interpretări și inferențe, deși trebuie să fim foarte atenți, deoarece suntem expuși riscului de a greși și de a ajunge la concluzii care nu coincid cu realitatea..
Sunt procese foarte mari și complexe și sunt asociate cu controlul propriei noastre performanțe. Constă în monitorizarea dacă facem lucrurile bine, evaluarea lor și corectarea comportamentului nostru, dacă este necesar. Poate fi definit și ca „gândirea la modul în care gândim”.
Nimeni nu a comentat acest articol încă.