Sindromul cuibului gol Emanciparea copiilor

Carlota are 18 ani și a primit o bursă pentru a-și începe cariera universitară la Paris, așa că în câteva luni se pregătește să-și adune lucrurile pentru a merge mult timp în țara vecină. Este cu adevărat fericită și mulțumită, dar simte și frică și nervozitate. Cum va fi să trăiesc singur pentru prima dată fără familia mea? Voi putea să am grijă de mine și să am grijă de mine? Cum pot fi părinții mei fără mine? Acestea sunt câteva dintre întrebările cu care se confruntă ea în această nouă aventură.

Dar, Ce întrebări îți pun părinții? Cum te simți când un membru al familiei pleacă de acasă? Acesta este subiectul care ne preocupă, deoarece Carlota știm că se va dezvolta perfect în ținuturile pariziene.

Emanciparea copiilor marchează începutul unui schimbarea ciclului în familie. Ieșirea unuia dintre elementele care alcătuiesc fișierul dinamica familiei cauzează o reajustarea în relațiile dintre membrii familiei.

Dacă înțelegem familia ca un sistem care de-a lungul anilor a reușit să găsească un echilibru, mai mult sau mai puțin funcțional, putem înțelege că atunci când o parte a sistemului lipsește sau se schimbă, acesta trebuie reajustat în multe feluri, nu numai la nivel general..

Subsistemele trebuie, de asemenea, să se schimbe și să se adapteze la noutate. Dar ce se numește subsistem? De exemplu, un subsistem va fi format de Carlota și mama ei, altul va fi format din tată și fiică, altul va fi format din cuplu etc. Astfel, până la formarea combinatoriei familiale, adică toate relațiile posibile două-la-două în funcție de numărul de rude care există..

Subsistemul PAREJA, adică tatăl și mama Carlotei, vor fi unul dintre cei care trebuie să lucreze cel mai mult pentru a se adapta la noua situație.

Să credem că părinții Carlotei sunt părinți de 18 ani, cresc, educă și își urmăresc copiii crescând. Au pierdut timp ca cuplu și chiar devotament față de ei înșiși pentru a-l ocupa în familie. Ce vom face cu timpul pe care nu îl vom mai ocupa în Carlota pentru că suntem departe de casă?

În unele cazuri, părinții se pot simți victorioși, deoarece și-au îndeplinit obiectivul, de a preda autonomie și independență, astfel încât copiii lor să fie pregătiți în acel moment. Astfel, acești părinți se pot simți chiar ușurați și își vor activa din nou viața de cuplu într-un mod sănătos..

Pe de altă parte, procesul poate fi experimentat ca ceva traumatic, deoarece poate duce la un anumit sentiment de vid și poate fi experimentat ca o pierdere sau abandon. Incertitudinea poate prelua cuplul și se poate simți pierdut, fără scop. Ce facem acum? Aceasta este denumită în mod obișnuit Sindromul cuibului gol.

proces adaptativ Confruntat cu părinții Carlotei este treptat și tranzitoriu. Este de înțeles că este experimentat ca o pierdere, dar în realitate este o schimbare care poate fi foarte pozitivă pentru cuplu.

Aici vă ofer alune recomandări pozitiv pentru cuplu:

• Vorbește mai mult în cuplu, petrece mai mult timp. Poate că în ultimii ani cea mai recurentă temă este cea a copiilor. Acum va ocupa și o parte importantă, dar este pozitiv să poți vorbi despre ei, despre cum se simt și de ce au nevoie în aceste circumstanțe.

• Găsiți împreună activități de agrement, planuri care să fie pe placul amândurora. S-ar putea să fie timpul să călătorești, să mergi la plimbare, să înveți calculatoare ...

• • Reînvia intimitatea și sexualitatea cuplului. Cu copiii acasă, uneori este dificil să hrănești această zonă a cuplului. Dar acum, poate fi un moment bun!

• Sprijiniți-vă reciproc în timpul schimbării. Dacă un membru al cuplului îl experimentează mai rău, celălalt poate dezvolta un rol de facilitator al schimbării.

• Reactivați viața socială a cuplului. A fi mai legat cu prietenii poate merge mult. Împărtășirea situației și vorbirea despre ceea ce ne face să ne simțim cu alte persoane care trec prin aceleași schimbări poate fi foarte sănătos.

• Reajustați rolul în legătură cu fiul sau copiii emancipați. Fiți întotdeauna în ajutor și sprijin, dar dintr-un alt punct.

Părăsirea casei copiilor este o etapă importantă în istoria familiei, dar nu trebuie trăit ca ceva negativ. Este normal ca procesarea să fie necesară pentru că este o schimbare importantă, dar acest moment poate fi folosit pentru a reactiva o viață de cuplu care a putut suferi de ani de zile.